Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a dat tonul unei super-petreceri, joi seară, în nordul staţiunii Mamaia, ocazia fiind una specială pentru el. Juniorul Mazăre, Răducu, a intrat în rândul investitorilor care pun umărul la dezvoltarea staţiunii, prin inaugurarea plajei pe care o administrează, Cabo Beach. Atât juniorul, cât şi seniorul Mazăre s-au simţit excelent la petrecere, printre prieteni şi apropiaţi şi printre numeroasele fete care mai de care mai sexy, cel din urmă având statut de invitat VIP la plaja fiului său şi realizând un show de zile mari. Cel care a animat din punct de vedere muzical noua plajă a fost rapperul Puya.
UN COLŢ DE NISIP MAI EXOTIC Situată în nordul staţiunii, între localul Martinez şi clubul Le Gaga, care se va deschide vinerea viitoare, Cabo Beach este o plajă amenajată în stil mediteranean, pe o structură din lemn cu baldachine şi măsuţe amplasate pe nisip, cu plante exotice şi umbrele mari din stuf. Proaspătul administrator, Răducu Mazăre, s-a declarat extrem de mulţumit de această realizare în care a investit peste 10.000 de euro şi a mărturisit că mama sa, designerul Ianina Petcu, a fost cea care l-a sprijinit cel mai mult, iar tatăl său, primarul, nu s-a implicat foarte mult în proiectul de business.
„Om de afaceri sunt de vreo cinci ani, de atunci când aveam un bar la Aqua Magic, dar m-am hotărât să mai cresc puţin şi să ajung la nivelul de a administra o plajă. Este greu la început, pentru că am lucruri de învăţat pe care nu le ştiu, dar este şi o plăcere, pentru că am marea şi plaja aici aproape. Am investit în jur de 10.000 de euro, plus ce m-am mai împrumutat prin diverse părţi. M-a ajutat şi mama cu nişte bani, tata mai puţin şi mama mai mult. M-am şi angajat, lucrez în fiecare zi cu program de la 8.00 la 16.00, apoi ajung la plajă şi încerc să îmbin utilul cu plăcutul, să mă şi distrez şi să fac şi treabă. Nu îmi doresc să fie o plajă de fiţe, îmi doresc să fie o plajă accesibilă pentru toată lumea”, a declarat administratorul Cabo Beach, Radu Mazăre Jr.
DIN NOU SHOW „CA LA MAZĂRE” Fetele frumoase le-au ameţit privirile multora dintre invitaţi şi, chiar dacă acestea nu l-au scăpat din ochi pe Răducu, cel care s-a bucurat cel mai din plin de prezenţe feminine a fost, bineînţeles, tatăl său. Primarul Radu Mazăre a venit, ca de obicei, însoţit de fete frumoase, alături de care a dansat pe piesele lui Puya. Printre cei prezenţi s-au aflat viceprimarul Gabriel Stan, fratele primarului, Mihai Mazăre, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa, Liviu Tramudana, directorul sportiv al clubului HCM Constanţa, Nurhan Ali şi alţii. Şi... în ton cu versurile imnului „Viva Mamaia” - „Face cinste salvamarul” -, Radu Mazăre s-a conformat şi le-a răsfăţat pe domnişoarele care l-au însoţit cu mici atenţii precum un parfum, un ceas, o pereche de pantofi şi o poşetă, despre a căror valoare nu a dorit să facă precizări, şi le-a oferit pe ritmurile piesei „Bagă bani” a lui Puya. „Fetele mai au nevoie de un telefon, de un pantofior, că doar se gătesc pentru tine. Aşa e în viaţă. Că ai nevastă, că ai fată... bagă bani! Nu are dreptate Puya? Şi fiţi atenţi, că la nevastă bagi bani mai mulţi. În băiat nu bagi bani, acum el munceşte să facă bani şi să bage şi el bani ca ta-su, că ta-su nu mai are bani să bage în el, că bagă în fete”, a explicat Radu Mazăre.
„SUS PE BAR” Flancat de patru domnişoare fine, primarul a dansat la masă cu ele şi a ciocnit cu acestea un pahar de şampanie. Piesele lui Puya şi mai ales versurile au fost savurate din plin de Radu Mazăre, care a dansat dezinvolt, lipit de fete, şi a primit dedicaţii de la rapper, dar şi o întrebare: „Domnu’ primar, avem şi noi o întrebare pentru dvs., aşa, ca de la „bagabonţi”... în mare e plin de ‘peşte’, dar când legalizaţi „sirenele?“”, l-a întrebat Puya, la microfon, pe Mazăre, spre amuzamentul acestuia.
Rapperul a susţinut un show live de aproximativ o oră, cântând piesele cunoscute din repertoriul său, printre care şi „Sus pe bar”, conformându-se apoi şi venind aproape de primar pentru a cânta sus pe... masă. La sfârşitul recitalului oferit celor prezenţi, Puya a dat mâna cu primarul Radu Mazăre, care l-a asigurat că vor ţine legătura şi s-a declarat încântat de eveniment.
„Eu zic că a fost un show frumos, e o plajă frumoasă, însă oamenii sunt cei care o fac să fie aşa, iar când e şi Mazăre al vostru, se ştie că iese show. Chiar îmi place să cânt pe plajă, am mai făcut ceva de genul şi prin alte staţiuni şi marea mă inspiră. Sper să ne mai vedem vara asta în Mamaia, deşi în acest moment am ca şi sigure doar câteva concerte în Costineşti. În altă ordine de idei, în toamnă vreau să lansez EP-ul „Maidanez”“, a declarat Puya.