Lunga agonie a ţărănismului politic va fi marcată, în toamnă, de un congres extraordinar pus la cale de “aripa Pavelescu”, al cărui principal eveniment va fi constituit de candidatura unică a lui Radu Vasile.

Aceasta a parcurs, în ultima perioadă, un traseu marcat de probleme de sănătate ce au necesitat complicate intervenţii chirurgicale întreprinse în străinătate, rezolvate în mare – de unde şi revenirea apetitului politic. Radu Vasile reapare după o lungă absenţă, tinzând la preluarea controlului unui partid care l-a rejectat în 1999, odată cu “lovitura de stat” a lui Constantinescu, cel care i-a obţinut demisia în schimbul unor promisiuni neonorate.

Ţărănist încă de la (re)începuturile partidului, simpaticul profesor universitar de istoria economiei a făcut figură aparte într-o formaţiune dominată de venerabilii căliţi în puşcăriile comuniste, încremeniţi în proiectul răzbunărilor mărunte şi al orgoliilor nesatisfăcute. În noiembrie ’96, odată cu victoria CDR-ului, se pregătea să preia funcţia de premier, pe care i-a suflat-o, însă, de sub nas, Constantinescu, cucerit la vremea respectivă de farmecul lui Ciorbea. Şi-a atins obiectivul abia când partidul, excedat de nehotărârile fostului lider sindical, l-a trimis pe acesta la munca de jos, performanţă obţinută cu sprijinul direct şi total al celui mai zurbagiu PD-ist. Acelaşi care avea să devină mâna dreaptă a noului premier, visător şi plezirist. Pentru că politicianul Băsescu a fost creaţia lui Vasile, cel care i-a încredinţat o serie de atribuţii-cheie ale cabinetului său. Şi cum nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită – vorba doamnei Udrea – căzut în dizgraţie, Vasile n-a găsit nici o înţelegere atunci când fostul său colaborator a ajuns pe caii mari ai Alianţei D.A. Inclus, pe ultimii metri, pe listele parlamentare ale PD, îndeplinindu-şi ultimul mandat de senator, Radu Vasile s-a întors, după 2004 la uneltele sale universitare şi literare.

Ce înseamnă această revenire? O tresărire de orgoliu? Sau o decizie pragmatică, de reinserare în algoritmul politic al momentului, chiar dacă pe o mârţoagă deşelată de prea mulţi călăreţi fără vocaţie şi pricepere?