Inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, prof. univ. dr. Răducu Popescu a semnat sâmbătă, 1 august, protocolul de colaborare cu rectorul Universității ”Ovidius” din Constanța, prof. univ. dr. Sorin Rugină și cu inspectorul ...
În 1 aprilie, social democratul Răducu Popescu își dădea demisia din Consiliul Local Municipal (CLM) Constanța. Motivele gestului? „Sunt strict personale“, a explicat, atunci, Popescu, care se afla la al doilea mandat în CLM. Potrivit legii, fosta USL Constanţa, titulatura ...
Inspectoratul Școlar Județean Constanța semnează sâmbătă un protocol de parteneriat cu Universitatea ”Ovidius” din Constanța și cu Inspectoratul Județean de Educație din Dobrich din cadrul Ministerului de Educație și Științe, Bulgaria ...
Inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, prof. univ. dr. Răducu Popescu a decis, în urmă cu aproximativ 2 ani să aplice principiile democrației și în unitățile școlare. Astfel, profesorii din școlile care, dintr-un motiv sau ...
După ce primul concurs pentru ocuparea postului de inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța din februarie nu s-a mai susținut din lipsă de candidați, al doilea concurs organizat de Ministerul Educației s-a încheiat cu succes ...
Un nou inspector general va veni în curând la conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța. După ce, în februarie, nicio persoană nu a participat la concursul public pentru ocuparea postului de inspector școlar general, pentru că toți cei trei candidați ...
Cei 16 absolvenți care au susținut probele de Bac la centrul de examen de la Liceul Tehnologic ”Axiopolis” din Cernavodă și care au demonstrat că nu le pasă de regulament au fost eliminați. Pe lângă asta, nu vor mai putea susține examenul în următoarele două ...
Un nou inspector general va veni în curând la conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța. După ce, în februarie, nicio persoană nu a participat la concursul public pentru ocuparea postului de inspector școlar general, pentru că toți cei trei candidați ...
Rezultatele examenului de Bacalaureat au fost publicate ieri dimineață, provocând reacții diferite elevilor care le așteptau cu sufletul la gură. Unii au chiuit de bucurie, s-au îmbrățișat și s-au felicitat, în timp ce alții au fost dezamăgiți și au ...
După ce un candidat care susținea proba la Centrul de examen Liceul Tehnologic "Actiopolis" a fost eliminat vineri din bac, comisia județeană a vizionat imaginile înregistrate de camerele de supraveghere și a descoperit o fraudă în masă. Aproape întreaga sală a ...
După ce un candidat care susținea proba la Centrul de examen Liceul Tehnologic "Actiopolis" a fost eliminat vineri din bac, comisia județeană a vizionat imaginile înregistrate de camerele de supraveghere și a descoperit o fraudă în masă. Aproape întreaga sală a ...
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Constanța încearcă din nou să își stabilească conducerea pentru următorii patru ani. După ce, în februarie, niciun candidat nu a participat la concursul public pentru ocuparea postului de inspector școlar general, pentru că toți ...
11 posturi de inspector școlar din cele 33 scoase la concurs de Inspectoratul Școlar Județean Constanța nu au fost ocupate. Astfel, niciun cadru didactic nu s-a înscris pentru ocuparea postului de inspector școlar pentru arte, minoritățile turcă și rromă ...
Etnicii turci din Constanța sărbătoresc, sâmbătă, 25 de ani de la constituirea primei organizații care îi reprezintă. Evenimentul debutează la ora 11.00, cu decernarea de diplome şi medalii membrilor Uniunii Democrate a Turcilor din România (UDTR) care au contribuit la ...
Scandalul pare să nu se mai termine la Școala Gimnazială nr. 28 ”Dan Barbilian” din Constanța, 6 cadre didactice din totalul de 46 declarându-i război directorului prof. Mihaela Stan, pe care vor să o îndepărteze cu orice preț de la conducerea unității ...
80 candidaţi din 207 au fost declaraţi admişi la concursurile pentru ocuparea posturilor de inspectori şcolari generali, inspectori adjuncţi şi directori ai caselor corpului didactic, inspectori generali cu contract de management fiind aleşi prin concurs doar în 21 de judeţe. Concursurile, primele ...