Decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie Galaţi, fostul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii Aurel Nechita, susţine că dr. Raed Arafat, fondatorul SMURD, proaspăt demisionat din funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii (MS), va reveni pe o poziţie decizională, la nivel înalt. „Doctorul Arafat a centralizat totul în propriile mâini. Va fi foarte greu acum ca cel care îi va urma în funcţie să poată administra ceea ce a construit el. Una e să cunoşti în cele mai mici detalii un sistem pe care l-ai construit şi alta să preiei ceva în administrare. Oricum, eu cred că fondatorul SMURD va reveni pe o poziţie decizională, la nivel înalt, pentru că este nevoie de el”, a afirmat Nechita. El a spus că demisia dr. Afarat este o pierdere care ar putea avea consecinţe importante în viitorul apropiat. „Sistemul de medicină de urgenţă creat de dr. Raed Arafat este decapitat, în acest moment. Eu îl cunosc de mai mulţi ani, din perioada în care eram secretar de stat şi se punea prima oară problema trecerii SMURD (până la acel moment organizaţie non-guvernamentală înfiinţată cu sponsorizări atrase de dr. Arafat) sub finanţarea statului. Au avut loc atunci nişte discuţii destul de aprinse cu dr. Sorin Oprescu, dar şi cu reprezentanţii Ambulanţei, care se temeau că ar putea fi desfiinţaţi. SMURD a întâmpinat rezistenţă şi în acele momente şi înainte, încă de la înfiinţare. Dr. Arafat a copiat mai multe sisteme străine pentru a crea ceea ce îşi dorea în medicina de urgenţă şi e bine că a făcut-o. Bravo lui! Unităţile şi compartimentele de primiri urgenţe au dat greutate sistemului, care acum este unul foarte avansat. În plus, legislaţia românească actuală pe medicina de urgenţă este opera lui Raed Arafat. Spre exemplu, el a adus sistemul de clasificare a ambulanţelor în categoriile A, B şi C”, a mai spus Nechita. Fostul secretar de stat a precizat că sistemul pus la punct de Arafat poate suporta îmbunătăţiri, dar firmele private nu îşi au locul în medicina de urgenţă.