„Rafaga“, la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Rafaga“, la Constanţa

Monden 18 August 2008 / 00:00 664 accesări

Cu mic şi cu mare, constănţenii, dar şi turiştii aflaţi pe litoral, au venit, vineri seară, la Poarta I, pentru a participa la spectacolul oferit de oficialităţile locale, cu prilejul Zilei Marinei. Spectacolul, conceput pentru toate vîrstele, s-a deschis cu un concert susţinut de ansamblul folcloric „Plaiuri dobrogene“ aparţinînd Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Constanţa. Apoi, atmosfera a fost animată de către senzuala Sylvie şi de grupul său de dansatoare. În aşteptarea celebrei trupe „Rafaga“, cei prezenţi s-au distrat pe muzica tumultuoasă a băieţilor de la „Bandidos“.

Cei opt membri ai formaţiei „Rafaga“ au făcut un show de senzaţie pe scena amplasată în aer liber. Ei au adus, la malul mării, în adierea brizei, într-o noapte magică, minunate cîntece de dragoste. Pentru fanii de toate vîrstele, concertul „Rafaga“ a fost o bucurie nesperată. Ei au avut ocazia să danseze pe ritmurile latino ale trupei, să îi urmărească prestaţia live şi să îi fredoneze refrenele binecunoscute. „Rafaga“ a reuşit să ajungă la sufletul publicului care a venit special la festivităţile Zilei Marinei Române. Energia debordantă care reflectă bucuria de a trăi a trupei a fost molipsitoare. Tinerii s-au mişcat pe ritmurile pasionale ale trupei. „Luna, luna, luna“ a fost fredonată la bis, de către solistul trupei, Rodrigo, lîngă scara scenei. În cadrul show-ului, chitaristul trupei, Richard, a oferit publicului un adevărat moment de virtuozitate. „Constanţa“, „Santa Maria“, „Ra-fa-ga“ au fost cuvintele care au răsunat în timpul concertului celebrei trupe. Deosebit de încîntaţi de primirea pe care le-a făcut-o publicul, dar şi de frumuseţea locurilor şi a fetelor din România, membrii trupei au promis că vor reveni în ţara noastră la sfîrşitul acestui an. La finalul concertului, componenţii grupului au oferit fanilor fotografii şi au susţinut o adevărată sesiune de autografe. Show-ul „Rafaga“, oferit de Primăria Municipiului Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa, s-a încheiat la miezul nopţii, cu un foc de artificii.



12