Artiştii Companiei de Balet a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” au adus în atenţia baletomanilor constănţeni, duminică seară, de la ora 19.00, în sala instituţiei teatrale, spectacolul „Spărgătorul de nuci”, pe muzica lui Piotr Ilici Ceaikovski. Baletul, în coregrafia lui Gheorghi Kovtun, maestru emerit al Federaţiei Ruse şi în scenografia Nataliei Kornilova, a încîntat publicul prin peisajele de poveste, pline de culoare şi măreţie, cadru în care au dansat renumiţii prim-balerini Aliss Tarcea (Marie) şi Horaţiu Cherecheş (Spărgătorul de nuci). În rolurile principale, cei doi artişti şi-au pus, încă o dată, în valoare, tehnica desăvîrşită, exprimînd multitudinea de trăiri şi stări sufleteşti ale personajelor prin mişcări pline de rafinament şi virtuozitate. „Spectacolul este unul dintre cele mai grele din repertoriul Companiei de balet, Gheorghi Kovtun fiind recunoscut în întreaga lume pentru montările sale în care include atît elemente de balet clasic, cît şi elemente neoclasice, îmbinate cu acrobaţie. Acest lucru este arătat pe tot parcursul poveştii, prin prize extrem de periculoase, dar şi spectaculoase, pe care soliştii noştri reuşesc, de fiecare dată, să le execute fără un dram de dificultate”, a menţionat secretarul artistic al Companiei de Balet, Maria Ohotă.
Printre rolurile cu grad înalt de dificultate s-a numărat şi cel al Zînei, în interpretarea Elizei Maxim. Artista a debutat în acest rol şi a încîntat publicul spectator prin evoluţia sa, alături de Constantin Dragomir - unchiul Drosselmayer, într-un duet complicat, dar presărat cu umor. De asemenea, un alt moment special l-a reprezentat dansul fulgilor de nea, într-o coregrafie extrem de dificilă, ansamblul de fete aducînd un plus de strălucire şi bucurie acestui tablou de iarnă, dar şi dansul arab (Oana Dincă, Marian Basarabeanu, Oleg Godoroja), cu prize şi elemente acrobatice deosebit de riscante. Spectatorii au apreciat şi dansul spaniol (Delia Luca, Rie Aoyagi, Dan Dumbravă şi Mihai Pîslaru-debut), dansul chinez (Amalia Mîndruţiu şi Adrian Mihaiu) sau dansul rusesc (Mircea Crăciun, Mihaela Vlase şi Angelica Ceară). Alte momente speciale au fost: Arlechin şi Colombina (Cezar Buculei şi Consuela Ciont), dansul păpuşilor (Lena Cojocaru, Liliana Tăbuş, Cecilia Ursul, Antoniu Gheorghiu, Gelu Rîpă, Ciprian Hanganu), alături de întregul ansamblu de balet care a dat viaţă personajelor - părinţi, copii, soldaţi, şobolani, avîndu-l în frunte pe Regele lor (Mircea Crăciun), valsul florilor.
Pentru această sîmbătă, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” a pregătit baletul „Giselle”, un spectacol mult aşteptat datorită faptului că un nou cuplu îşi va face debutul pe scena teatrului: Irina Ganea Mihaiu (Giselle) şi Dan Dumbravă (Albert).