Rafinăria Petrobrazi, modernizată de OMV cu 600 milioane euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Încă un pas spre independența energetică

Rafinăria Petrobrazi, modernizată de OMV cu 600 milioane euro

Economie 15 Septembrie 2014 / 00:00 218 accesări

OMV Petrom a finalizat programul de modernizare a rafinăriei Petrobrazi, derulat în perioada 2010 - 2014 şi care a necesitat investiţii de circa 600 milioane euro, fondurile totale alocate de la privatizare, din 2004, ridicându-se acum la 1,1 miliarde euro. Programul inițial de investiții pentru modernizarea rafinăriei era de 750 milioane euro, dar a fost redus la 600 milioane euro. Rafinăria Petrobrazi are o capacitate anuală de prelucrare a ţiţeiului de 4,2 milioane tone şi acoperă 47% din necesarul de carburanţi la nivel naţional. „Modernizarea rafinăriei Petrobrazi a fost un pas necesar pentru a ne adapta la specificul pieței din Romania, care s-a modificat substanțial față de momentul proiectării rafinăriei. Creşterea producției de motorină, rezultată în urma procesului de modernizare, va contribui la reducerea importurilor României, cu impact pozitiv asupra deficitului de cont curent“, a declarat directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe. Prezent, în weekend, la evenimentul de prezentare a investiției, premierul Victor Ponta a spus că parteneriatul României cu OMV este unul „win - win“ (câștig de ambele părți - n.r.). Ponta a făcut referire și la reducerea impozitului pe construcții speciale, de la 1,5 la 1%, punctând că Guvernul pe care îl conduce „atât a putut să facă“ și că „la anul poate va veni un Executiv mai bun, care să îl ducă la 0,5%“: „Dacă dau vestea că taxa pe construcții speciale se reduce la 1%, Mariana Gheorghe îmi va spune să o coborâm la 0,5%“. Într-o notă mai serioasă, Ponta a punctat că, în ultima vreme, România s-a apropiat mult de statutul de țară independentă din punct de vedere energetic: „În domeniul energiei, nu există investiții și profituri pe termen scurt. E nevoie de strategii bine gândite și, lucrând împreună cu OMV, România a progresat foarte mult“.

Taguri articol


12