Una dintre întrebările standard pe care le aud studenţii sau cei pe cale de a deveni studenţi la teatru este “Ai citit Stanislavski?”. De obicei, răspunsul este “da”, chiar dacă acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în integralitate. Mai mult, întrebarea presupune şi răspunsul standard, care se subînţelege, “Da, am citit “Munca actorului cu sine însuşi””. Însă, dragi studenţi şi învăţăcei într-ale teatrului, Stanislavski nu începe aşa. Povestea sa fascinantă debutează în “Viaţa mea în artă”, o autobiografie personală, profesională, a timpurilor în care a trăit şi pe care le-ar fi dorit altfel, a artiştilor cu care a lucrat şi care i-au influenţat parcursul, şi, cel mai important, a motivelor pentru care a ajuns să fie… Stanislavski. Pe a-l înţelege cu adevărat, lectura începe cu acest volum, “Viaţa”, şi continuă cu “Munca”. Şi, în cazul în care cineva se întreabă „de ce”, răspunsul este simplu: pentru că mai întâi suntem oameni, cu temeri, frustrări, neîmpliniri, mici bucurii şi multe tristeţi şi abia apoi devenim actori. Bagajul pe care îl cară după el fiecare individi, mai „trăit” sau mai puţin legat de viaţă este definitoriu pentru munca scenică. Stanislavski prezintă teorii despre afectivitate, aşezare în spaţiu, apel la amintiri, însă, pentru a putea face toate aceste lucruri, trebuie mai întâi să trăieşti, trebuie să ai cu ce să vii în scenă, să umpli personajele, să le identifici, să le înţelegi şi să le interpretezi aşa cum se cuvine. Iar acest travaliu nu i-a sfârşit niciodată. Un actor trebuie să fie mereu în preajma experienţelor noi, să cunoască, să afle, să înveţe, să ştie să asculte poveşti, să observe detalii, să muncească în fiecare secundă cu el însuşi. Nu există pauză de la „a fi actor”, aşa cum nu există nici „concediu”. Experienţa de viaţă – a nu se confunda „a trăi” cu „a vieţui” - este definitorie pentru el, oricât ar fi talentat sau de muncitor. Fără această experienţă, zbaterea artistică rămâne fadă, uscată, doar o redare a ceea ce ar trebui să fie. Aşadar, pentru toată suflarea artistică, fie că vorbim de studenţi aflaţi la început de drum sau de actori cu experienţă, Stanislavski începe cu „Viaţa mea în artă”.

Şi nu doar pentru ei. Cartea de căpătâi a oricărui actor, oriunde s-ar afla în această lume, pe orice scenă ar păşi, este o lectură excelentă, cu de toate şi pentru publicul larg, pentru acei oameni care vin la teatru de dragul de a trăi, preţ de o oră sau mai bine, în preajma ideilor şi emoţiilor, frumosului sau, de ce nu, a sublimului, căci lecţia de viaţă a maestrului atotstăpânitor al scenei poate fi împărtăşită şi este accesibilă la orice nivel.

Lectură plăcută!