Astăzi vă prezint o carte care nu ar trebui să lipsească din bibliotecă, de pe biroul, din geanta sau seiful niciunui actor, scenarist, regizor sau teatrolog. Se numeşte „Urzeala teatrului”, aparţine scenaristului, profesorului, criticului de teatru şi scriitorului Ana-Maria Nistor şi nouă, tuturor. Este o carte de învăţături, despre cum se scrie şi despre cum se recunoaşte calitatea în scris în complicatul domeniu al teatrului. Este o carte despre cum trebuie să te descoperi singur şi despre cum, odată aşezat pe drum, trebuie să ţinteşti întotdeauna linia orizontului. Ştiţi cum se face asta? Pas cu pas. Este despre reguli şi despre încălcarea lor, despre misterul lui Hermes şi al sandalelor sale, prăfuite pentru unii, strălucitoare pentru alţii. Este despre cum te poziţionezi în marele mecanism al teatrului sau în afara lui şi este despre poveste şi ştiinţa de a o spune, scrie, descoperi, analiza şi iubi.

Redăm, în continuare, un scurt pasaj:

„Nu există formule prin care să devii dramaturg, actor, regizor, nici reţete alchimico-dramatice care, odată ştiute, te transformă în fratele lui Shakespeare, nici măcar un cod al bunelor maniere care te fac autor. Există însă nişte principii, adică o seamă de legi organice care funcţionează dintotdeauna, indiferent de exemplele particulare în cadrul cărora le întâlnim ori de dislocaţiile cristaline pe care le suferă într-un caz sau altul.

Spune Robert McKee în manualul său de scenaristică: “Scriitorii anxioşi şi lipsiţi de experienţă respectă regulile, scriitorii rebeli şi fără şcoală le încalcă, iar adevăraţii artişti sunt stăpânii formei”.

Înţeleg din asta că nu trebuie să faci într-un fel sau pe dos, căci respectând pas cu pas reţeta vei obţine cel puţin clone ale unor opere, dacă nu copii palide, iar arta scrisului nu e xerox. Nici să încalci din neştiinţă sau intenţionat o formulă, crezând că eşti altfel, original, căci nu vei face decât acelaşi lucru cu sens schimbat, altfel zis te închini tot la un chip cioplit. Dar nici să bălteşti într-o ignoranţă suficientă aşteptându-l pe Text sau pe Rol să vină, căci teatrul nu ţine de fiziologie. Forma despre care vorbeşte McKee cred că se referă la punerea în act a mecanismului din spatele oricărei formule; la modalităţile de funcţionare, ci nu la tehnici.

Este ca diferenţa dintre hartă şi teritoriu, dintre drum şi cale. Este minunat să ştii care sunt distanţele, graniţele, schimbările de relief, eventualele obstacole, dar nicio hartă din lume nu va putea să-ţi arate lumina de miere a după-amiezii curgând peste un câmp cu flori. Cel mult (şi asta este important) îţi poate indica drumul şi cărările pe unde s-o apuci, dar calea este numai a celui ce străbate acest drum, în felul său şi numai în felul său.

Spune Mooji undeva: ”Nu vă faceţi tatuaje din orice învăţătură”. Aceste pagini care vi se aştern în faţă nu intenţionează nici să fie o demonstraţie intelectuală în sine, nici să spună ceva despre autor, ci să vă arate chipul cu care le priviţi. Le puteţi privi drept o carte de reţete sau puteţi vedea, dincolo de exemple, mecanismul din spate, care aparţine viului în teatru. Voi alegeţi. Eu sper ca ceea ce veţi fi citit să fie doar un GPS pe care să-l ascultaţi o vreme până când veţi şti. Buen camino!”.