Raiduri și lupte în sudul Yemenului. Criza umanitară se agravează

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Raiduri și lupte în sudul Yemenului. Criza umanitară se agravează

Externe 13 Aprilie 2015 / 12:55 195 accesări

Noi raiduri aeriene desfășurate astăzi la primele ore de Arabia Saudită au vizat pozițiile rebelilor houthi din sudul Yemenului, mai ales la Aden, unde populația este grav afectată de criza umanitară, transmite AFP. Loviturile coaliției arabe conduse de Riad au continuat până spre ora locală 06:00 (03:00 GMT) și au vizat baraje și poziții ale rebelilor șiiți de la intrările în orașul-port Aden. În timpul nopții, în mai multe cartiere din Aden au avut loc lupte între milițiile loiale președintelui Abd-Rabbu Mansur Hadi, pe de o parte, și rebelii șiiți houthi și forțe fidele fostului președinte Ali Abdallah Saleh, pe de altă parte. Potrivit unui militant pro-Hadi, Metaz al-Maisouri, care locuiește în Aden, de la finalul lunii martie a început un ''exod masiv'' al familiilor care părăsesc orașul de teama intensificării confruntărilor armate. ''Școlile, universitățile și întreprinderile publice și private au fost închise'', a spus el. Populația din Aden suferă mai ales de lipsa alimentelor, potrivit organizațiilor umanitare. Loviturile aeriene au vizat luni și pozițiile houthi din provincia Chabwa, conform unor martori. Plecați în septembrie din bastionul Saada, situat în nordul Yemenului, rebelii houthi au preluat controlul asupra capitalei Sanaa, regiunilor din centrul și vestul țării, ca și a unor părți din sudul țării, ceea ce a provocat intervenția unei coaliții arabe conduse de Arabia Saudită. Riadul acuză Iranul că îi înarmează pe rebelii houthi din Yemen, acuzație respinsă însă de Teheran.

Taguri articol


12