Raidurile din Yemen au fost reluate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Raidurile din Yemen au fost reluate

Externe 24 Aprilie 2015 / 00:00 626 accesări

Avioanele de război ale coaliţiei conduse de Arabia Saudită au bombardat obiective ale rebelilor din Yemen, în pofida anunţului autorităţilor de la Riyadh conform căruia au încheiat campania de bombardamente, relatează Euronews. Atacurile aeriene s-au reluat miercuri noaptea, pe fondul confruntărilor intense din oraşul yemenit Taiz. Avioane ale coaliţiei au bombardat o bază militară ocupată de rebelii huthi. Obiectivele rebelilor huthi au fost bombardate aproape o lună, dar Arabia Saudită a anunţat marţi că începe o nouă etapă, care se va concentra pe procesul politic şi eforturile umanitare. Potrivit Ministerului saudit al Apărării, atacurile aeriene au reuşit să elimine cu succes ameninţările la adresa securităţii Arabiei Saudite şi ţărilor vecine. Ministerul a anunţat distrugerea armamentului greu şi rachetelor balistice confiscate de miliţia huthi şi forţele fostului preşedinte Ali Abdallah Saleh în bazele şi taberele armatei. Gruparea rebelă şiită deţine deja controlul asupra capitalei Sanaa şi încearcă să cucerească portul Aden din sudul ţării. Rebelii au afirmat că vor să revină la discuţiile pentru pace în cadrul ONU, dar numai după încetarea atacurilor aeriene.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat, marţi, un bilanţ de 944 de morţi şi 3.487 de răniţi - civili şi militari - în Yemen, în perioada 19 martie - 17 aprilie.

Taguri articol


12