Raiffeisen Bank, amendată de Concurenţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Raiffeisen Bank, amendată de Concurenţă

Economie 22 Aprilie 2010 / 00:00 478 accesări

Consiliul Concurenţei a sancţionat Raiffeisen Bank SA cu o amendă de 14 milioane lei pentru furnizarea de informaţii inexacte în cadrul investigaţiei privind piaţa românească a serviciilor bancare şi interbancare, a anunţat, ieri, autoritatea de concurenţă. „Vom recurge la toate mijloacele legale pe care le avem la dispoziţie pentru a sancţiona aceste practici. Furnizarea de informaţii inexacte ne împiedică în desfăşurarea investigaţiilor pe care le avem în derulare”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. Informaţiile inexacte s-au referit la activitatea de tranzacţionare privind depozitele plasate şi atrase, la momentul fixingului, de către băncile participante la stabilirea indicilor de referinţă ROBID/ROBOR în cursul lunii octombrie 2008, se arată într-un comunicat al consiliului. Potrivit legii, Consiliul Concurenţei poate amenda agenţii economici cu până la 1% din cifra de afaceri a acestora, pentru furnizarea unor informaţii inexacte în cadrul investigaţiilor pe care acesta le desfăşoară. Investigaţia Consiliului Concurenţei privind piaţa românească a serviciilor bancare şi interbancare a fost declanşată la sfârşitul lunii octombrie 2008.



12