În România, în urmă cu ani buni, Educaţia a fost declarată prioritate naţională, guvernanţii portocalii de la acea dată angajându-se să facă tot posibilul pentru a ajuta generaţiile viitoare să aibă parte de o bună pregătire educaţională. Anii au trecut, iar promisiunile au fost încălcate, sistemul de învăţământ românesc ajungând în pragul colapsului. Singura salvare a venit din partea autorităţilor locale (acolo unde bugetul a permis şi a existat voinţă), a părinţilor (care au reabilitat clasele din propriul buzunar) şi a societăţilor care au vrut să ajute comunitatea din care fac parte. În ultima categorie se încadrează şi SC RAJA SA Constanţa, care, recent, a încheiat un protocol de colaborare cu Universitatea „Ovidius”, potrivit căruia, începând cu acest an universitar, societatea constănţeană va asigura 32 de burse studenţilor merituoşi. „Acest protocol reprezintă o continuare a acţiunilor de sprijinire a comunităţii din care societatea noastră face parte. Am avut încheiate numeroase parteneriate cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, cu şcoli şi licee din judeţ, prin care am sprijinit activitatea elevilor şi cadrelor didactice. Era firesc să extindem aceste colaborări şi în mediul universitar constănţean”, a declarat purtătorul de cuvânt al RAJA, Irina Oprea. Astfel, câte doi studenţi ai fiecărei facultăţi (în cadrul instituţiei de învăţământ superior sunt 16 facultăţi) ovidiene, vor beneficia de burse în valoare de 3.500 de lei fiecare. Pe lângă bursele acordate, protocolul prevede şi posibilitatea ca studenţii facultăţilor de profil ale instituţiei de învăţământ superior să efectueze practica în cadrul punctelor de lucru RAJA. „Mulţumită acestei acţiuni, eficienţa intelectuală este susţinută şi de o bază materială. Sunt extrem de impresionată că o societate s-a gândit la noi, studenţii, şi a venit cu o asemenea iniţiativă”, a declarat unul din studenţii Universităţii „Ovidius”, Nadina Pană, care urmează cursurile Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, specializarea Relaţii Internaţionale.