Într-o perioadă în care majoritatea companiilor din ţară, şi nu numai, se luptă să reducă efectele crizei economice şi să se menţină pe piaţă, la Constanţa, mulţumită managementului profesionist, SC RAJA SA Constanţa se pregăteşte pentru extinderea la nivel internaţional. Pentru acest pas important, partenerii sunt pe măsură: cea mai mare firmă de alimentare cu apă potabilă din Europa, Aqualia New Europe şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). „Mâine (astăzi – n.r.) mă voi deplasa la Madrid, unde voi semna un contract cu reprezentanţii Aqualia şi BERD. În urma semnării contractului va fi înfiinţată o companie nouă, RAJANE, care va avea trei acţionari”, a declarat directorul general al RAJA, Felix Stroe. În cadrul noii societăţi, pachetul majoritar (40% din acţiuni) va fi deţinut de SC RAJA SA, ceilalţi doi parteneri urmând să aibă câte 30% din acţiuni. „Faptul că deţinem pachetul majoritar demonstrează încrederea pe care partenerii internaţionali o au în noi”, a precizat Felix Stroe. De altfel, simplul fapt că BERD, una dintre cele mai importante bănci internaţionale din lume, al cărei acţionariat este deţinut de reprezentanţii a 76 de state, a acceptat să se asocieze cu RAJA demonstrează că reputaţia operatorului român de apă şi canalizare în străinătate este recunoscută, fiind considerat un partener serios.
LICITAŢII INTERNAŢIONALE Intrarea pe piaţa internaţională va însemna, pentru RAJA, posibilitatea de-a participa la licitaţiile internaţionale. Cu alte cuvinte, în viitorul apropiat, compania românească ar putea prelua administrarea reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare de pe teritoriul altor state, devenind operator internaţional. Noul statut de operator internaţional al RAJA va aduce constănţenilor garanţia că serviciile furnizorului vor avea continuitate şi că standardele de calitate se vor menţine la cerinţele europene. În ceea ce priveşte partenerii operatorului român, Aqualia New Europe oferă servicii de distribuţie a apei şi de management al apei uzate în peste 1.100 de oraşe din lume, fiind primul operator de acest gen din Europa şi al treilea din lume. Printre statele în care operatorul este prezent se numără şi Spania, Portugalia, Italia, Cehia, Algeria, Mexic şi China. BERD oferă finanţări de proiecte pentru bănci, întreprinderi industriale şi comerciale, adresându-se atât noilor iniţiative, cât şi companiilor deja existente. De asemenea, colaborează şi cu societăţi din sectorul public pentru a sprijini privatizarea acestora, restructurarea întreprinderilor de stat şi îmbunătăţirea serviciilor municipale sau comunale. Acordul de înfiinţare a BERD impune promovarea dezvoltării durabile şi ecologice ca parte integrantă a tuturor activităţilor sale.