Sezonul rece pune serios în mişcare autorităţile locale şi judeţene, în ceea ce priveşte pregătirea pentru iarnă. Chiar dacă, pînă acum, vremea nu a pus probleme, reprezentanţii Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) susţin că au activat comandamentele de iarnă, care sînt pregătite din toate punctele de vedere. Directorul RAJDP, Vasile Moldovanu, a declarat că toate dispeceratele permanente de la Constanţa, Tariverde, Hîrşova, Cuza Vodă, Topraisar şi Băneasa sînt pregătite pentru a interveni acolo unde va fi nevoie. „Avem comandamentele de iarnă pregătite cu mijloace de deszăpezire cu lamă, cu freze, cu vole. De asemenea, avem pregătit stocul de material antiderapant şi am amplasat acest material în curbe şi pe drumurile judeţene unde avem contracte de deszăpezire cu autorităţile locale. În ceea ce priveşte punctele de sprijin, care nu sînt permanente, personalul este de asemenea pregătit. La Cheia, Cernavodă, Şipote, Gîrliţa şi Dumbrăveni sînt organizate puncte de sprijin unde avem pregătit material antiderapant şi mijloace de acţionare“, a precizat Vasile Moldovanu. El a adăugat că reprezentanţii RAJDP patrulează în fiecare zi pe toate drumurile judeţene unde au contracte, începînd cu 15 noiembrie, pentru a verifica dacă există probleme. Directorul RAJDP a mai afirmat că, zilele trecute, angajaţii regiei au acţionat pe cîteva din aceste drumuri unde se formase polei, şi au împrăştiat material antiderapant pentru ca traficul auto să se desfăşoare în bune condiţii.