Actorul britanic Ralph Fiennes, nominalizat la Oscar pentru rolurile din „Schindler\'s List / Lista lui Schindler” sau „The English Patient / Pacientul englez”, este favoritul publicului pentru a-l juca pe Julian Assange într-un film despre biografia controversatului fondator al WikiLeaks, potrivit unui sondaj realizat de revista „People”. În vârstă de 48 de ani, Ralph Fiennes a fost distribuit până acum în peste 40 de pelicule, alte filme de referinţă în care a jucat fiind „The Constant Gardener”, „The Hurt Locker” sau „The Reader / Cititorul”. În sondajul iniţiat de People, starul britanic a acumulat 32% dintre voturi. Este urmat, la mică distanţă, de actorul american Chris Cooper, premiat cu un Oscar în 2003 pentru rolul din „Adaptation” şi cunoscut şi pentru prestaţia din „American Beauty”. Al treilea în topul preferinţelor este britanicul Julian Sands, cu 22%. Filmul despre viaţa lui Julian Assange ar urma să fie realizat de compania DreamWorks.