Din cele patru echipe româneşti care atacă grupele UEL în această seară doar Steaua are şanse reale de calificare, mai ales după prestaţiile excelente din ultimul timp. Cum elveţienii au rămas şi fără portarul care a făcut minuni în tur (s-a accidentat în campionat), misiunea bucureştenilor pare uşoară. Şanse de calificare are şi FC Vaslui, nulul din tur fiind cel mai bun egal pe care-l putea realiza! Dar după cum a jucat în campionat, cu Steaua, echipa moldoveană pare o pradă uşoară în Franţa! În cădere liberă din cauza problemelor financiare, Unirea poate spera doar la o minune pentru a realiza un rezultat onorabil! La o minune visează şi FC Timişoara, bănăţenii încercând să marcheze în Anglia. Dar mai trebuie să se şi apere, lucru dificil în faţa unui atac de 24 de carate.
Programul echipelor româneşti - ora 20.30: Grasshopper Zurich - Steaua Bucureşti (în tur: 0-1), Unirea Urziceni - Hajduk Split (1-4); ora 21.45: OSC Lille - FC Vaslui (0-0), Manchester City - FC Timişoara (1-0).