Comunitatea istoricilor şi arheologilor din Constanţa şi din ţară, oamenii de cultură tomitani, foştii studenţi şi colegii l-au condus pe ultimul drum pe cel pe care bunul său prieten şi coleg, Alexandru Suceveanu, îl numeşte, într-un emoţionant mesaj trimis pe adresa Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC), „regele preistoriei dobrogene”. La cei aproape 69 de ani ai săi, cercetătorul ştiinţific Mihai Irimia mai avea multe de oferit arheologiei dobrogene, proiectele sale şi însufleţirea cu care vorbea despre ele făcându-i „invidioşi” pe mai tinerii săi colegi, cărora vârsta le permitea să facă mult mai multe.

După tristul eveniment din noaptea de sâmbătă spre duminică, sicriul cu trupul neînsufleţit al arheologului a fost depus, de sâmbătă şi până ieri, în ziua înmormântării, în sala „Vasile Canarache” a MINAC, care pentru dr. Mihai Irimia reprezenta o a doua casă. De altfel, acolo a avut loc, ieri, o slujbă de prohodire oficiată de un sobor de patru preoţi, după care cortegiul funerar s-a îndreptat spre Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, iar apoi către Cimitirul Central, unde a avut loc înmormântarea.

• „Cine nu ar fi dorit să înveţe lângă profesorul Irimia?!” • La Muzeul de Istorie au rostit emoţionante discursuri directorul instituţiei, dr. Gabriel Custurea şi din partea Facultăţii de Istorie a Universităţii „Ovidius”, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea. „Colegul nostru a venit aici acum 46 de ani, iar în sala aceasta sunt oameni care îl ştiu de 50 de ani, de 30 de ani, dar şi foşti studenţi sau doctoranzi. Noi, cei de aici, îl cunoaştem, cred, cel mai bine, deoarece în această instituţie, mai mult de jumătate din viaţa lui, a lucrat, a creat, s-a enervat, a avut satisfacţii”, a spus, cu tristeţe, dr. Gabriel Custurea.

„Cine nu l-a cunoscut, cine nu i-a admirat rigurozitatea, cine nu ar fi dorit să facă săpături şi să înveţe lângă profesorul Irimia?! După 1990, profesorul Mihai Irimia s-a implicat, cu toată puterea sa de muncă, în crearea Facultăţii de Istorie şi Drept. S-ar putea spune că omul acesta s-a jertfit pe sine pentru profesia sa, pentru învăţământul superior constănţean. Săptămâna trecută l-am avut la un examen în cadrul unei şcoli doctorale şi chiar în sinea mea spuneam cât de bine arată profesorul Irimia şi cât de bine şi-a revenit după momentele foarte dificile”, a spus prof. univ. dr. Valentin Ciorbea.

• Un ultim omagiu • Printre cei care au ţinut să-i fie alături, pe ultimul drum, s-au aflat colegi din ţară, de la Muzeul Naţional de Istorie a României, de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, de la Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, de la Comisia Naţională de Arheologie, de la muzeele din Mangalia, Tulcea, Brăila, Călăraşi, Ialomiţa, Slobozia şi Feteşti. Printre personalităţile constănţene prezente, ieri, la tristul eveniment s-au mai aflat: rectorul Universităţii „Ovidius”, prof. univ. dr. Victor Ciupină, directorul Muzeului de Artă, dr. Doina Păuleanu, prof. univ. dr. Tahsin Gemil, şeful Serviciului Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale, dr Virgil Coman, directorul Muzeului „Callatis”, Sorin Colesniuc, scriitorul Ovidiu Dunăreanu şi reprezentanţi ai Muzeului de Artă Populară.

• Condoleanţe de la cei de departe • Cei care nu au putut fi prezenţi, ieri, au transmis condoleanţe pe adresa MINAC. „Copleşit de durere, deplâng în modul cel mai profund pierderea prietenului şi a colegului Mihai Irimia. L-am iubit şi apreciat încă de la mijlocul anilor ’60. Ne-am fost alături unul altuia, şi la bine şi la rău. A muncit mult, adesea chinuitor, astfel încât, astăzi, când cred că poate fi considerat, pe drept cuvânt, regele preistoriei dobrogene, fiecare cuvânt aşternut de el pe hârtie trebuie citit şi răscitit, acesta dovedindu-i munca, seriozitatea şi simţul răspunderii”, a spus, într-un mesaj, Alexandru Suceveanu. „Astăzi (n. r. luni) am primit vestea tragică că Mihai a murit. M-a zdruncinat, am plâns ca un copil, spre marea mirare a soţiei, care nu m-a văzut niciodată plângând”, a scris în mesaj şi colegul său din Germania, Tiberiu Bader. Alte mesaje au fost trimise din centre universitare precum Cluj sau Iaşi.

Prin trecerea în eternitate a arheologului Mihai Irimia, comunitatea ştiinţifică şi toţi cei care l-au cunoscut au pierdut pe unul dintre cei mai dăruiţi slujitori ai muzei Clio. Multă vreme va mai trece până se va mai naşte un om atât de special, iubit, temut şi respectat, totodată, un profesionist, exigent cu ceilalţi, dar mai ales cu sine însuşi, un excelent pedagog şi un nepreţuit coleg, profesor şi om de cultură. Prezenţă discretă, dar omniprezentă, Mihai Irimia putea fi văzut la fiecare manifestare ştiinţifică organizată de MINAC, iar sub masca sa de om exigent se ascundea un suflet cald, care ştia să răspundă la orice salut cu cordialitate. Dumnezeu să-l odihnească!