„Şi drept prolog vă cer bunăvoinţa/Să fie piesa noastră ascultată/Cu gând senin şi dreaptă judecată”. Aceste versuri din Shakespeare cu care este întâmpinat cel care păşeşte în foaierul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” reprezintă, parcă, îndemnul regretatului actor şi pedagog Vasile Cojocaru, la ultimul său spectacol. Foaierul Teatrului „Oleg Danovski” s-a transformat, ieri, într-un adevărat sanctuar, în care se auzeau doar suspinele, pe un fundal muzical grav, abia perceptibil. Pe un ecran au fost proiectate, în surdină, imagini din spectacolele sale, precum „Unde-i revolverul?”, dar şi din sala de repetiţii, unde Ică Cojocaru se afla alături de studenţii săi.

Actori, oameni de teatru, scriitori, artişti plastici, profesori universitari, studenţi, vecini şi admiratori au venit, cu flori şi jerbe, ieri, la Teatrul „Oleg Danovski”, pentru a-şi lua rămas bun de la Ică Cojocaru. La căpătâiul artistului au fost aşezate candele şi lumânări aprinse, fotografii şi... multe regrete, deoarece trecerea în nefiinţă a omului şi actorului a îndurerat întreaga comunitate artistică de la malul mării, cu atât mai mult cu cât artistul care se afla mereu cu zâmbetul pe buze mai avea încă atât de multe de împărtăşit celor din jur. Directorul Bibliotecii Universitare „Ovidius” şi al editurii „Ex Ponto”, Ioan Popişteanu, a dezvăluit că Vasile Cojocaru, membru al Uniunii Teatrale (UNITER), dar şi poet sensibil, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR), filiala Dobrogea, avea în lucru un volum de eseuri în care-şi imortaliza propria viaţă pe scena constănţeană.

Ultimul drum. Sâmbătă, de la ora 13.00, la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba de prohodire. Apoi, în drum spre cimitirul din zona Energia, cortegiul funerar va trece prin faţa Universităţii „Ovidius” de pe bulevardul Mamaia, acolo unde Ică Cojocaru şi-a iniţiat cu multă dăruire studenţii în arta actoriei, pe care o stăpânea cu profesionalism, creând roluri valoroase pe scena dramaticului constănţean.

Actorul Iulian Enache îi datorează venirea sa la Constanţa. „În 1990 am venit încoace chemat de Ică. Am rămas o perioadă relativ scurtă - nu găseam unde să stau - dar a venit din nou după mine la Bucureşti şi aşa am ajuns la Constanţa. Pentru că nu aveam unde să stau, în prima noapte el mi-a dat dormitorul lui”, şi-a amintit Iulian Enache. „Sunt multe de spus despre Ică...” continuă cu un oftat Enache. „M-am ’convertit’ la pescuit din cauza lui. Ultima oară l-am văzut pe malul mării. Sunt turnee, spectacole, chinuri, certuri, împăcări şi iubiri la mijloc. El se străduieşte să plece în tăcere. Aşa că încerc să tac şi să-i păstrez amintirea”, a conchis actorul. Şi mai tânărul coleg Pavel Bârsan are amintiri plăcute legate de Vasile Cojocaru: primele repetiţii şi sfaturi, împărţirea scenei şi a cabinei.

„Ne cunoaştem de când eram studenţi, în 1972. E vorba de secolul trecut. Am fost ca fraţii. Eram ca o familie. Ne leagă multe amintiri. Ne ştiam toate belelele, toate bucuriile şi, mai mult de atât, o parte dintre ele le trăiam împreună”, a afirmat colega sa de scenă, apreciata actriţă Diana Cheregi. „Prin pierderea acestui mare profesor de teatru ne-am pierdut certificatul de garanţie. El era cel care avea grijă ca studenţii noştri să se prezinte la un nivel competitiv cu ceilalţi studenţi din România. Un poet extraordinar, o voce extraordinară, un exemplu în tot ceea ce însemna el ca artist. Mă bucurau întâlnirile cu el pentru că erau pline de pilde, de exemple, de lucruri mari care s-au întâmplat în istoria omenirii. E o pierdere uriaşă pentru familia lui, pentru teatru şi pentru şcoala superioară de teatru dobrogeană”, a spus, la rândul său, compozitorul Dumitru Lupu.