Rămăşiţe umane și fragmente din avionul EgyptAir, în largul Alexandriei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Deznodământ tragic

Rămăşiţe umane și fragmente din avionul EgyptAir, în largul Alexandriei

Externe 20 Mai 2016 / 17:33 465 accesări

Compania aeriană EgyptAir a confirmat vineri că fuselajul avionului MS804, prăbușit în Mediterană joi, a fost găsit în largul oraşului egiptean Alexandria, iar preşedintele egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, a transmis condoleanţe familiilor victimelor.

Autorităţile egiptene au descoperit şi rămăşiţe umane printre fragmentele avionului, a anunţat ministrul grec al Apărării, Panos Kammenos. Două jurnaliste din Grecia au anunţat anterior pe Twitter că ar fi fost găsite şi rămăşite umane în zona de căutări, fiind vorba despre un rest de braţ. Potrivit unui purtător de cuvânt al armatei egiptene, avioane şi vase ale forţelor egiptene au descoperit și bunuri ale pasagerilor, la 290 de kilometri nord de Alexandria. Operaţiunea continuă în zonă, pentru a recupera cutia neagră a aeronavei. Au existat mai multe confuzii cu privire la găsirea fuselajului avionului prăbuşit în Mediterană, în cursul nopţii de miercuri spre joi. Compania aeriană EgyptAir a anunţat joi că au fost descoperite fragmente ale avionului în Mediterană, dar a retras ulterior declaraţia. Avionul EgyptAir, care efectua o cursă între Paris şi Cairo, a dispărut de pe radar în noaptea de miercuri spre joi, cu 66 de persoane la bord. Ministrul grec al Apărării a anunţat că pilotul ar fi făcut două viraje bruşte, înainte ca avionul să se prăbuşească de la o altitudine de peste 11.000 de metri. În avionul dispărut se aflau 30 de egipteni, 15 francezi, doi irakieni, un britanic, un belgian, un kuweitian, un saudit, un sudanez, un ciadian, un portughez, un algerian, un canadian şi zece membri ai echipajului.

ATAC TERORIST?!

Ministrul francez al Afacerilor Externe a declarat că încă nu există nicio indicaţie cu privire la cauzele prăbuşirii avionului EgyptAir. Conform unor site-uri afiliate organizaţiei fundamentaliste sunnite Stat Islamic, reţeaua teroristă a revendicat doborârea avionului egiptean. Un pasager irakian s-a aruncat în aer la bordul avionului EgyptAir, a informat agenţia AMAQ, afiliată SI. Informaţiile au fost confirmate de surse islamiste citate de Centrul European pentru Studii Strategice şi Securitate (ESISC), potrivit publicaţiei ”Daily Star”. Avionul egiptean probabil a avut o bombă la bord, au afirmat, joi, surse din administraţia SUA şi serviciile de informaţii americane, citate de CNN. Probabilitatea unui atac terorist este mai mare decât cea a unei defecţiuni tehnice, a afirmat şi ministrul egiptean al Aviaţiei Civile, Sherif Fatih. Prăbuşirea avionului egiptean probabil a fost rezultatul unui atac terorist, a declarat şi Alekasndr Bornikov, directorul Serviciului Federal rus de Securitate (FSB).

În toamna anului 2015, SI a revendicat prăbuşirea unui avion de pasageri rus în Egipt, incident soldat cu 224 de morţi. Avionul Airbus A321 al companiei ruse Kogolimavia (Metrojet), care zbura pe ruta Sharm el-Sheikh - Sankt Petersburg, s-a prăbuşit pe 31 octombrie, în Peninsula Sinai din nordul Egiptului. Gruparea fundamentalistă Provincia Sinai, filiala egipteană a SI, a revendicat doborârea avionului, informaţia fiind confirmată de Rusia, SUA şi Marea Britanie.

Taguri articol


12