Oasele fosilizate din aripa unei păsări cu o anvergură de peste 6,4 metri, descoperite în statul american Carolina de Sud, aparţin celei mai mari păsări marine din istoria Terrei, potrivit unui studiu care a fost publicat ieri. Aripile acestei vieţuitoare, Pelagornis Sandersi, au o anvergură de două ori mai mare decât aceea a albastrosului regal din zilele noastre, afirmă autorii acestui studiu, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS). Cu un cioc lung şi dinţi ascuţi pe marginea acestuia, pasărea era capabilă să străbată în zbor întinderi mari de apă în căutarea prăzii, în urmă cu 25 de milioane - 28 de milioane de ani. Totuşi, ea avea nevoie, cel mai probabil, de o "trambulină" pentru a se lansa în aer, întrucât aripile sale erau pur şi simplu prea lungi pentru a-i permite să decoleze de pe sol. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că Pelagornis Sandersi trebuia să se lanseze de pe promontorii naturale şi să utilizeze curenţii de aer pentru a se lansa în aer, la fel ca un planor. Autorul studiului, Dan Ksepka, expert la The National Evolutionary Synthesis Center (NESCent) din oraşul Durham, din statul Carolina de Nord, spune că pasărea, odată ajunsă la înălţimi mari, era capabilă să străbată kilometri întregi fără să bată din aripi. Pelagornis Sandersi a trăit după dispariţia dinozaurilor, însă înainte de sosirea primilor oameni în America de Nord. Noua descoperire explică mai bine capacităţile uimitoare ale acestei vieţuitoare care face parte din familia Pelagornis, ce include păsări marine cu anverguri foarte mari şi pseudo-dinţi, şi condiţiile în care s-a produs dispariţia lor, în urmă cu circa 2,5 milioane de ani. Aceste păsări erau "planoare excelente", iar rămăşiţele lor fosilizate au fost găsite pe şapte continente, făcând ca motivul extincţiei lor să pară şi mai mult învăluit în mister.