Testele ADN au confirmat că rămăşiţele umane descoperite în 2007 în regiunea Ekaterinburg din munţii Urali aparţin ţareviciului Alexei şi prinţesei Maria, sora acestuia, asasinaţi împreună cu toată familia imperială rusă, în urmă cu 90 de ani. Parchetul rus a dat publicităţii rezultatele obţinute în urma analizelor ADN. Rămăşiţele celorlalţi membri ai familiei Romanov, ţarul Nicolae al II-lea, soţia sa, Aleksandra şi cele trei fiice, Olga, Tatiana şi Anastasia, găsite într-o groapă comună din Ekaterinburg, în anul 1991, au fost identificate oficial în 1998 de Guvernul rus.
Ţarul Nicolae al II-lea, soţia sa Aleksandra şi cei cinci copii ai lor au fost luaţi prizonieri şi apoi executaţi de CEKA, poliţia politică a lui Lenin, pe data de 17 iulie 1918, la Ecaterinburg. Ţarul şi familia sa au fost canonizaţi de Biserica ortodoxă rusă în august 2000. Scheletele descoperite în 1991 au fost înhumate în iulie 1998, la Sankt Petersburg, pe fondul unei ample polemici asupra autenticităţii lor. O echipă de cercetători de la Universitatea americană Stanford din California şi cercetătorii japonezi reevaluează, în prezent, identificarea oficială a rămăşiţelor membrilor familiei ţarului Nicolae al II-lea. În cursul acestei săptămîni au loc, în Rusia, o serie de evenimente ce marchează împlinirea a 90 de ani de la asasinarea familiei imperiale ruse.