Două persoane au decedat, iar alte trei au fost rănite marţi după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de un copac. Accidentul s-a produs pe Drumul Județean 202, în afara localității Puiești, județul Buzău. Potrivit Poliției Buzău, autoturismul în care se aflau cei cinci ...
După 10 luni de proces, întreaga opinie publică este de acord că s-a făcut dreptate, Alexandru Vișinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată, fiind condamnat, de Curtea de Apel București, la 20 de ani de închisoare, urmând a fi și ...
Un cutremur cu magnitudinea de 3,9 grade pe scara Richter s-a produs ieri, la ora 7.57, în zona Vrancea, epicentrul seismului fiind în judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 138 kilometri, iar oraşele cele mai ...
Un seism cu magnitudinea de 3,9 grade pe scara Richter s-a produs în această dimineață, la ora locală 7,57, în zona Vrancea, județul Buzău. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 138 de kilometri, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (37 ...
Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter s-a produs ieri dimineață, la ora locală 3.48, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, conform Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP). Seismul a avut loc la o adâncime de 128 de kilometri, iar ...
Update! Un cutremur cu magnitudinea de 2,8 grade pe scara Richter s-a produs noaptea trecută, la ora 01.12, în zona Vrancea, epicentrul seismului fiind în judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului. Seismul s-a produs la adâncimea de 138 kilometri, iar oraşele ...
Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe scara Richter s-a produs vineri, la ora 3.36, în zona Vrancea, la adâncimea de 137 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Oraşele cele mai apropiate de epicentrul seismului sunt Covasna (37 de kilometri), Focşani ...
Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe scara Richter s-a produs astăzi, la ora 03.36, în zona Vrancea, la adâncimea de 137 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Oraşele cele mai apropiate de epicentrul seismului sunt Covasna (37 de kilometri) ...
Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter s-a produs astăzi, la ora locală 16.49, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, conform Institutului Național pentru Fizica Pământului. Seismul a avut loc la o adâncime de 137 de kilometri. Localitățile cele mai ...
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter s-a produs ieri, la ora 8.00, în zona Vrancea, epicentrul său fiind în județul Buzău, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Seismul s-a produs la adâncimea de 119 kilometri şi a avut intensitatea I ...
Un bărbat din Afumați, care avea permisul suspendat, s-a urcat băut la volan şi a scăpat maşina de sub control, distrugând o conductă de gaze, la Râmnicu Sărat, în urma incidentului fiind înregistrate scurgeri de gaze. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, Amalia ...
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter s-a produs în această dimineață, la ora locală 8,00, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP). Seismul a avut loc la o adâncime de 140 de kilometri, iar ...
Un cutremur cu magnitudinea de 3 grade s-a produs în Vrancea, miercuri, la ora 14.59, informează Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP). Seismul a avut loc la o adâncime de 122 de kilometri, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Focșani (34 km) ...
Potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP), un cutremur cu magnitudinea de 3 grade pe scara Richter s-a produs astăzi, la ora locală 14.59, în zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la o adâncime de 122 de kilometri, iar localitățile cele mai apropiate de ...
Un tânăr din Brăila a fost reținut de poliţiştii din Buzău după ce a alimentat la o benzinărie fără să plătească şi nu a oprit autoturismul la semnalul polițiștilor care îl urmăreau, ulterior oamenii legii constatând că el era băut, nu avea permis de conducere şi ...
Un nou cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter s-a produs în această dimineață, la ora locală 9:27, în județul Dâmbovița, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP). Acesta este cel de-al doilea cutremur produs în acaestă ...