Aflată pe poziţia a patra a listei de candidaţi pentru euroalegerile din şapte iunie, europarlamentarul PNL Ramona Mănescu s-a aflat, sîmbătă, în vizită la Constanţa. Cu această ocazie, aspiranta la un nou mandat de europarlamentar a susţinut o conferinţă de presă alături de un alt candidat liberal pentru Parlamentul European (PE), constănţeanca Doina Carp. Candidatele au fost susţinute de preşedinte Organizaţiei Judeţene Constanţa a PNL, deputatul Gheorghe Dragomir, liderul liberalilor în Senat, Puiu Haşotti, şi managerii de campanie - la nivel judeţean - Ovidiu Cupşa şi - la nivel municipal - Andrian Mihei. Ramona Mănescu a declarat că în cazul în care va ajunge, din nou, europarlamentar, va dori să facă parte din aceeaşi comisie de educaţie şi cultură şi a anunţat că activitatea sa se va baza pe principiul continuităţii privind problemele de educaţie şi dezvoltare regională. „În cadrul procesului de dezvoltare regională, un rol important îl au, la noi în ţară, Dunărea şi Portul Constanţa, prin facilitarea transportului şi comerţului dintre Marea Neagră şi Europa Occidentală. De aceea, două proiecte importante pe care le voi susţine în PE ar putea transforma România în Coridorul Logistic al Europei Centrale şi de Est, prin dezvoltarea Portului Constanţa în calitate de poartă estică a Europei”, a afirmat Mănescu. La rîndul ei, Doina Carp a afirmat că toţi membrii PNL aflaţi pe lista pentru alegerile din 7 iunie, dar care nu vor ajunge în PE, ar trebui să formeze pe viitor un grup care să informeze cetăţenii despre activitatea reprezentanţilor PNL la Bruxelles: „Trebuie să arătăm că PE ne reprezintă pe noi, românii, la nivelul Europei şi că ceea ce se întîmplă acolo nu este duşmanul nostru, ci de fapt este o unealtă care ar putea, dacă este bine folosită, să ne permită să ne integrăm mai uşor în această formidabilă construcţie europeană”. Gheorghe Dragomir, a declarat că, în perioada care a mai rămas pînă la alegerile europarlamentare, liberalii constănţeni vor încerca să îi convingă pe cetăţenii judeţului Constanţa să se prezinte la vot. După conferinţa de presă, Ramona Mănescu a participat, alături de liderii PNL Constanţa, la o întîlnire cu aproximativ 200 de membri şi simpatizanţi ai PNL, în care s-a discutat despre importanţa şi rolul PE.