Europarlamentarul liberal Ramona Mănescu a devenit vicepreşedinte al liberalilor europeni (ALDE), ea fiind aleasă la Congresul partidului care a avut loc, la Dublin, în Irlanda. Ramona Mănescu a obţinut 240 de voturi din totalul celor 360 exprimate. „Sunt onorată de încrederea pe care mi-au acordat-o colegii liberali din toată Europa dar, în acelaşi timp, sunt conştientă că această postură presupune multe responsabilităţi. Funcţia de vicepreşedinte ALDE este deosebit de importantă pentru că acest partid a fost cel mai constant susţinător al României pe tot parcursul procesului de integrare în Uniunea Europeană, iar votul pe care l-am primit reprezintă o dovadă în plus în acest sens”, a spus Ramona Mănescu. ALDE reuneşte peste 40 de partide politice cu doctrina liberală, iar grupul său parlamentar este al treilea ca mărime, în Parlamentul European. (T.I.)