Imposibilitatea de a te mișca în voie din cauza invalidității este un calvar pentru oricine, însă, pe lângă chinul zilnic al vieții, o persoană cu handicap locomotor se confruntă zilnic cu probleme ce țin de intoleranța și nepăsarea celor din jur. În teorie, persoanele cu handicap sunt protejate de lege, iar accesul acestora la clădiri de utilitate publică, mijloace de transport în comun, străzi și drumuri este asigurat prin Legea 488 / decembrie 2006. Capitolul IV din lege, privind accesibilitatea, prevede la articolul 61 următoarele: ”Clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun şi stațiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru călători şi peroanele principalelor stații, spațiile de parcare, străzile şi drumurile publice, telefoanele publice, mediul informațional şi comunicațional vor fi adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap”. În practică, multe dintre clădirile de utilitate publică fie nu sunt prevăzute deloc cu rampe care să faciliteze accesul, fie cele care există sunt impracticabile. Persoanele cu handicap se confruntă frecvent cu astfel de probleme, așa că mulți dintre cei cu dizabilități evită să mai iasă din casă. ”Dacă blocurile în care locuiesc aceste persoane nu sunt prevăzute cu lift, până și ieșirea din casă este o problemă. Nu mai spun de accesul la magazine, la instituții publice, unde fie rampa este prea îngustă, fie gradul de înclinare este prea mare, fie nu au bara de sprijin de care să te poți ajuta ca să urci și să cobori”, a spus președintele Asociației Județene a Sportului pentru Persoanele cu Handicap, Ion Gembășanu. El a adăugat că o persoană cu handicap locomotor are cu greu posibilitatea să trimită o scrisoare, să depună un act la unele instituții sau să participe la un spectacol, pentru că rampele de acces sunt construite de multe ori doar pentru a respecta o lege neclară și nu pentru a fi cu adevărat utile celor care au nevoie de ele. ”În lege nu se precizează care ar trebui să fie înclinația rampelor, ce lungime sau lățime să aibă, iar când primesc avizul, în comisie nu este prins niciun reprezentant al persoanelor cu handicap care să vadă dacă într-adevăr acea rampă poate fi folosită”, a subliniat Gembășanu. Bărbatul a adăugat că, deși legea e în vigoare de atâția ani, încă sunt instituții publice care nu au rampe de acces, dând ca exemplu Oficiul Poștal nr. 1 din Constanța, unde un om într-un căruț cu rotile nu poate să depună o banală scrisoare decât prin intermediar.