După ce a jefuit un taximetrist, o constănţeancă a crezut că scapă basma curată dacă o ia la fugă, însă cursa sa nebună s-a oprit după doar cîţiva metri, cînd tînăra a fost lovită în plin de un autoturism. Lucrătorii Poliţiei Rutiere au fost sesizaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, asupra faptului că la ieşirea din localitatea constănţeană Agigea a avut loc un accident rutier. Ajunşi la locul incidentului, oamenii legii au constatat că o tînără a fost lovită în plin de un autoturism în timp ce încerca să traverseze strada, în fugă, prin loc nemarcat şi fără să se asigure. Mai mult, în timpul cercetărilor, poliţiştii au descoperit că aceasta nu ar fi singura greşeală pe care tînăra accidentată ar fi comis-o. Printre martorii care au asistat la producerea accidentului s-a aflat şi un taximetrist care le-a spus anchetatorilor că rănita i-a furat banii cîştigaţi în ziua respectivă. Constantin Pană a declarat că, în urmă cu doar cîteva minute de la producerea accidentului, tînăra şi doi prieteni de-ai săi au urcat în taximetru şi i-au cerut să-i ducă pînă în localitatea constănţeană Bărăganu. Pentru că nu avea destul combustibil, taximetristul a oprit la prima benzinărie pentru a alimenta. În momentul în care s-a dus să plătească, clienţii i-au furat 450 de lei, bani pe care îi avea puşi la parasolar. În timp ce încercau să fugă, cei doi tineri au reuşit să traverseze strada şi să dispară pe cîmp, însă complicea lor, Alid Sergean, în vîrstă de 16 ani, din Constanţa, a rămas în urmă şi, în graba de a trece strada, nu a observat maşina care circula regulamentar şi a ajuns sub roţile ei. Şoferul autoturismului care a accidentat-o, Erdin Iusein, în vîrstă de 46 de ani, din Techirghiol, le-a declarat poliţiştilor că fata i-a sărit în faţă şi că nu a mai putut face nimic pentru a evita impactul. Alid Sergean a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru primirea îngrijirilor medicale necesare, rămînînd internată în Clinica de Neurochirurgie. Cadrele medicale spun că victima a suferit un traumatism uşor la nivelul capului şi a doua zi după amiază a fost externată. Cu toate că au încercat să dea de urma celorlalţi doi pasageri care şi-au abandonat prietena rănită pe stradă, oamenii legii le-au pierdut urma pe cîmp. Cu toate că a fost jefuit, teximetristul nu a depus plîngere la poliţie, motiv pentru care, de această dată, tinerii au scăpat de rigorile legii.