În fiecare zi, muncitorii din construcţii care nu respectă normele de protecţie a muncii îşi pun viaţa în pericol, de multe ori devenind victime ale propriei inconştienţe. Ieri, două persoane au ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean Constanţa după ce au fost victimele unor accidente de muncă. Primul incident a avut loc pe strada Călăraşi, victimă fiind un adolescent de 17 ani care a căzut de la trei metri înălţime. Mihai Florin D. lucra la construcţia unei case şi din primele cercetări efectuate de reprezentanţii Inspectoratului Teritoral de Muncă a rezultat că acesta s-a dezechilibrat şi a căzut în gol de la etajul superior al clădirii. În momentul producerii evenimentului, băiatul nu era echipat corespunzător, lipsindu-i centura de siguranţă şi casca de protecţie. După incident, proprietarul casei a solicitat sprijinul unei ambulanţe, care l-a transportat pe adolescent la Spitalul Judeţean Constanţa, unde a fost internat în stare de gravă, în Secţia Terapie Intensivă. Mihai este din Slatina, judeţul Olt, şi lucra pentru o firmă din Oneşti care are un punct de lucru în Eforie Nord. În timpul verificărilor, reprezentanţii societăţii au declarat, prima dată, inspectorilor ITM că tînărul are toate formele de angajare, după care au revenit şi au spus că acesta lucrează la ei doar de o zi şi nu au avut timpul necesar pentru a-i întocmi contractul de muncă. Inspectorii ITM şi poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de accidentul de muncă.
Al doilea incident s-a petrecut cîteva ore mai tîrziu, pe strada Vîrful cu Dor, pe platforma unei staţii de produs ciment ce aparţine unei societăţi din Capitală. Daniel Gavrilă, angajat al societăţii respective, a fost lovit în cap de cîrligul unui utilaj care încărca scai de ciment în instalaţia de prelucrare. Inspectorii ITM spun că bărbatul nu ar fi trebuit să se afle în raza de acţiune a utilajului. De asemenea, aceştia susţin că elementul metalic care s-a desprins şi l-a lovit pe muncitor în cap nu a fost bine asigurat. Colegii care au fost martori ai incidentului i-au acordat lui Gavrilă primul ajutor după care l-au transportat pe acesta la spitalul judeţean unde a rămas internat în secţia Neurochirurgie, rana fiind destul de gravă. Colegii victimei spun că dacă acesta nu ar fi purtat cască de protecţie, probabil ar fi murit pe loc, cîrligul greu de cîteva kilograme căzînd de la peste doi metri înălţime.