Patru dintre formaţiile feminine de handbal care se vor duela în Cupele Europene la sfîrşitul acestei săptămîni, au susţinut ieri ultimele testări înaintea confruntărilor europene. Oltchim Rm. Vîlcea, Oţelul Galaţi, Rulmentul Braşov şi HCM Baia Mare au jucat în devans partidele din etapa a 6-a a LN ...
Patru partide din etapa a 6-a a LN de handbal feminin Cupele Europene la handbal modifică programul Ligii Naţionale feminine, care la sfîrşitul acestei săptămîni programează partidele etapei a 6-a. Cum patru dintre echipele româneşti vor susţine sîmbătă şi duminică jocuri în competiţiile europene ...
Ediţia a II-a a Memorialului “Mircea Frum” la gimnastică artistică Sîmbătă, de la ora 10.30, în sala de gimnastică din cadrul Complexului Sportiv “Tomis”, Asociaţia Judeţeană de Gimnastică, în parteneriat cu Direcţia pentru Sport a Judeţului şi cu sprijinul Clubului Sportiv ...
Cupa României la fotbal programează astăzi opt partide din cadrul 16-imilor de finală ale competiţiei, cel mai aşteptat duel fiind cel de la Cluj, dintre Universitatea şi CFR. În vederea acestui joc, peste 250 de jandarmi vor asigura, marţi, măsurile de ordine publică în imediata apropiere a Stadionului ...
CSM Medgidia a cedat la Galaţi Sîmbătă s-a disputat ultimul joc al etapei a noua în Liga a III-a de fotbal, Seria a II-a. Politehnica Galaţi s-a impus, cu 1-0, în faţa lui CSM Medgidia, unicul gol fiind înscris în min. 70. Pentru formaţia constănţeană au evoluat: Vasile - Andrei, Feta, Ilcu, Lingurar ...
Unirea Dej a venit sîmbătă, la Constanţa, fără doi titulari experimentaţi, Halchin şi Purice, ambii accidentaţi, dar cu mulţi jucători tineri şi dornici să-şi arate valoarea în faţa campioanei României. Elocvent este faptul că media de vîrstă a titularilor Unirii din meciul disputat în Sala ...
Horia Tecău, în finala de dublu a challengerului de la Rennes Tenismanul constănţean Horia Tecău s-a calificat în finala probei de dublu din cadrul turneului challenger de la Rennes (Franţa), dotat cu premii totale de 42.500 euro, alături de elveţianul Yves Allegro. În sferturi, Allegro şi Tecău ...
Club Volei Municipal Tomis Constanţa va susţine sîmbătă, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor, al treilea meci oficial în interval de o săptămînă. Adversara campionilor va fi Unirea Dej, de asemenea o echipă ardeleană, care în etapele precedente a jucat numai pe teren propriu, învingînd cu 3-2 pe Remat ...
Sportivii de la Karate Dinamic se vor bate pentru medalii mondiale în Italia Cinci sportivi de la clubul Karate Dinamic Constanţa vor pleca astăzi spre Jesoslo de Lido (Italia), acolo unde vor avea loc Campionatele Mondiale de Karate pentru copii, cadeţi şi juniori. Felix Stir, Diana Drăghici, Adelina ...
Club Volei Municipal Tomis Constanţa a obţinut aseară, la Baia Mare, a treia victorie din acest campionat, 3-1 cu Explorări, pe seturi: 21-25, 26-24, 25-23, 25-19. Conduşi cu 1-0 la seturi, constănţenii au strîns rîndurile şi s-au impus în următoarele trei, în ultimul parţial avînd la un moment dat un ...
Aproximativ 500 de jandarmi vor asigura ordinea la meciul România - Franţa Aproximativ 500 de jandarmi vor asigura ordinea la meciul România - Franţa din preliminariile CM 2010, care va avea loc sîmbătă, pe Stadionul “Farul”, a declarat adjunctul comandantului Grupării Mobile de Jandarmi Tomis ...
Una dintre cele mai aşteptate întîlniri din cea de-a treia etapă a Diviziei A1 la volei feminin, cea dintre Ştiinţa Bacău şi CS Volei 2004 Tomis Constanţa, a fost amînată pentru 15 octombrie. Deşi a treia rundă a campionatului este programată sîmbătă, 11 octombrie, echipa antrenată de fostul ...
Campioana României susţine astăzi, de la ora 17.00, o partidă în devans contînd pentru etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei masculin. Club Volei Municipal Tomis Constanţa va evolua în deplasare, în Sala “Lascăr Pană” din Baia Mare, împotriva formaţiei locale Explorări, o adversară de tradiţie ...
Cea de-a doua rundă a Diviziei A1 la volei feminin s-a încheiat pentru CS Volei 2004 Tomis Constanţa cu o nouă victorie în actualul sezon, voleibalistele constănţene impunîndu-se categoric în faţa celor de la CSU Gaz Tg. Mureş, scor 3-0. Deşi sîmbătă, în Sala Sporturilor din Constanţa, a sosit o ...
Club Volei Municipal Tomis Constanţa a obţinut aseară a doua victorie în tot atîtea etape disputate în acest campionat. Tomis a cîştigat, cu 3-0 (25-17, 25-22, 25-22), meciul jucat în deplasare cu Universitatea Cluj, în a doua etapă a Diviziei A1. Partida găzduită de Sala „Horia Demian” din ...
Arbitrul Sebastian Colţescu a încercat să se sinucidă! Unul dintre vecinii arbitrului craiovean Sebastian Colţescu, care a încercat să se sinucidă vineri seară, susţine că bărbatul ar fi recurs la acest gest din cauza unei dispute cu iubita sa, care este studentă în Grecia. Acesta a ascultat mai multe ...