România va avea reprezentante în optimile de finală ale Cupei Confederaţiei Europene de Volei (CEV Cup) doar la feminin, pentru că formaţiile masculine au fost eliminate în turneele de la sfîrşitul săptămînii. Unic Piatra Neamţ a jucat pe teren propriu turneul cu nr. 3 şi a obţinut numai victorii cu ...
Echipa Rapid Bucureşti va susţine meciuri amicale în compania formaţiilor Rosenborg Trondheim, din Norvegia, şi Brondby, din Danemarca, în cadrul turneului de pregătire din Insulele Canare, programat în perioada 16-26 ianuarie, informează site-ul oficial al grupării “alb-vişinii”. Partida cu ...
Conducerea clubului CFR Cluj a perfectat un meci amical cu Hertha Berlin, care se va disputa în cadrul turneului de pregătire pe care formaţia ardeleană îl va efectua în Antalya, în perioada 17-29 ianuarie. Preşedintele grupării CFR Cluj, Iuliu Mureşan, perfectează jocurile de verificare prin intermediul ...
Candidată la un loc în cupele europene, CS Tomis Constanţa a încheiat turul Ligii Naţionale cu un succes extrem de important. Formaţia pregătită de Dumitru Muşi s-a impus pe terenul uneia dintre contracandidatele la locurile fruntaşe, HCM Roman, 26-22, şi a urcat pe poziţia a patra în clasament. Decise ...
Sezonul trecut, CS Tomis Constanţa a încheiat pe poziţia a patra în clasamentul Ligii Naţionale, obţinînd dreptul de participa din nou în cupele europene. Elevele lui Dumitru Muşi au şansa de a termina şi turul actualei ediţiei pe acelaşi loc, chiar dacă numeroasele plecări din pauza competiţională ...
Lidera Ligii întîi la fotbal, Dinamo Bucureşti, încheie în forţă anul 2006 pe planul întăririi lotului. După ce luni şi-au asigurat serviciile celui mai dorit străin din campionat, bosniacul Vojislav Vranjkovici, bucureştenii l-au prezentat ieri şi pe Silviu Bălace, de la Politehnica Timişoara ...
CS Volei 2004 Constanţa îşi continuă parcursul fără victorie în Divizia A1 de volei feminin. Sîmbătă, la Tg. Mureş, constănţencele au pierdut clar, 0-3 (15-25, 16-25, 13-25) în disputa cu echipa locală CSU Gaz, din etapa a 12-a. Echilibrul s-a consemnat doar la începutul primului set, gazdele dominînd ...
După înfrîngerea amară de miercuri, 2-3 cu Rapid Bucureşti, CS Volei 2004 Constanţa încearcă să se revanşeze, sîmbătă, în etapa a 12-a a Diviziei A1 la volei feminin. Formaţia pregătită de Doina şi Constantin Ferenţi întîlneşte de la ora 17.00, în deplasare, pe CSU Gaz Tg. Mureş. “Este ...
Clasată pe ultimul loc al Diviziei A1 la volei feminin, CS Volei 2004 Constanţa a fost la un pas să obţină primul succes din acest campionat. Formaţia pregătită de cuplul Doina şi Constantin Ferenţi a cedat ieri, în Sala Sporturilor, în etapa a 11-a, 2-3 pe teren propriu cu Rapid Bucureşti, la capătul ...
Miercuri după amiază, de la ora 14.00, la Sala Sporturilor, CS Volei 2004 Constanţa va primi vizita campioanei Rapid Bucureşti, în etapa a 11-a a Diviziei A1 la volei feminin, a doua a returului. Formaţia bucureşteană este doar o palidă umbră a echipei care în vară cucerea titlul de campionă, antrenorul ...
Fără vreo victorie în prima jumătate campionatului Diviziei A1, CS Volei 2004 a început şi returul cu stîngul. Formaţia antrenată de Doina şi Constantin Ferenţi a cedat categoric meciul susţinut sîmbătă seară la Piatra Neamţ, 0-3 cu Unic, în mai puţin de o oră de joc. Gazdele, pregătite de Marian ...
După ce s-au impus categoric la mijlocul săptămînii în prima manşă din sferturile de finală ale Cupei României, 3-0 cu CSM Lugoj, voleibalistele de la CS Volei 2004 Constanţa speră să “spargă gheaţa” şi în Divizia A1. Jucătoarele antrenate de Doina şi Constantin Ferenţi vor demara ...
Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a respins memoriul înaintat de clubul CFR Cluj împotriva finanţatorului FC Steaua, Gigi Becali, a declarat directorul executiv al grupării steliste, Valeriu Argăseală. Comisia de Disciplină a apreciat ca fiind nefondat memoriul depus de clujeni referitor la ...
Sorţii au decis ca cele două formaţii nou-promovate în vară pe prima scenă voleibalistică feminină a ţării să se înfrunte în sferturile de finală ale Cupei României. CS Volei 2004 Constanţa şi CSM Lugoj îşi vor disputa astăzi, de la ora 14.00, în Sala sporturilor din Constanţa, primul episod al ...
Formaţia feminină CS Volei 2004 Constanţa a încheiat turul Diviziei A1 fără victorie. În ultima etapă a primei jumătăţi a campionatului, jucătoarele antrenate de Doina şi Constantin Ferenţi s-au înclinat în faţa formaţiei CSU Metal Galaţi, cu 0-3. Partida de sîmbătă, din Sala Sporturilor, a fost ...
Cuplajul voleibalistic de sîmbătă, de la Sala Sporturilor, va fi deschis la ora 14.00 de confruntarea dintre formaţiile feminine CS Volei 2004 Constanţa şi CSU Metal Galaţi. Întîlnirea propune un duel disproporţionat la prima vedere, cele două echipe avînd obiective total diferite. Dacă CS Volei 2004 este ...