Formaţiile româneşti încep sezonul 2006-2007 cu meciurile din tururile preliminare ale Cupei UEFA. Atît Rapid, cît şi Dinamo vor debuta, astăzi, în campania europeană, împotriva unor formaţii malteze.
Cîştigătoarea Cupei României, Rapid Bucureşti, va primi în această seară, vizita formaţiei Sliema Wanderers, de la ora 20.30, pe stadionul "Giuleşti". Chiar dacă obţinerea biletelor pentru turul al doilea pare o simplă formalitate, antrenorul Răzvan Lucescu şi-a avertizat elevii să nu-şi trateze de sus adversarii: “Va fi greu să repetăm performanţa de anul trecut, cînd am ajuns pînă în sferturile competiţiei. Orice va fi însă, trebuie să abordăm fiecare meci cu seriozitate, pentru a nu avea surprize”. “Nici un meci nu este uşor. Sezonul acesta nu mai sîntem văzuţi ca o echipă oarecare, ci una dintre favoritele la cîştigarea trofeului. Toţi adversarii vor dori să joace cît mai bine împotriva noastră”, a avertizat şi Mugurel Buga. Singura absenţă importantă este Ionuţ Rada, accidentat încă o lună. Formaţia probabilă a Rapidului: D.Coman - M.Constantin, Maftei, Săpunaru - Bădoi, Grigore, E.Dică, A.Karamian - Buga, Burdujan - Griffiths. Partida va fi arbitrată de o brigadă din Israel, avîndu-l la centru pe Asaf Kenan.
Dinamo dă piept în această seară, de la ora 22.00, în prima manşă a turului întîi preliminar al Cupei UEFA cu Hibernians Paola. Chiar dacă au prima şansă la calificare, “cîinii roşii” s-au arătat prudenţi în declaraţii, doar antrenorul Mircea Rednic anunţînd clar obiectivul stabilit pentru meciul tur: “Nu am emoţii. Mergem să cîştigăm. Sigur nu o să fie uşor pentru că am văzut că meciurile de pe teren propriu le joacă destul de bine. Tratăm cu mare seriozitate şi respect această echipă şi sper să obţinem un rezultat care să ne dea linişte pentru meciul retur”. Fostul tehnician al echipei FC Vaslui, care va debuta cu această ocazie pe banca tehnică a lui Dinamo, nu-l va introduce în primul “unsprezece” pe Ionel Ganea, considerîndu-l nepregătit din punct de vedere fizic. Partida se va desfăşura pe stadionul "Ta’Qali" şi va fi arbitrată de o brigadă din Rusia, care va fi condusă de Igor Zaharov. Formaţia probabilă a lui Dinamo: Moss - Blay, Moţi, Paşcovici, Pulhac - Stanici, Tameş, Mărgăritescu, C.Munteanu - Dănciulescu, Cl.Niculescu.