Un tânăr din Negru Vodă, arestat pentru ultraj, violare de domiciliu şi lipsire de libertate în mod ilegal, a fost condamnat, la sfârşitul săptămânii trecute, la doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată. Totodată, instanţa a decis ca Florin Şuţă să-i plătească lui Mihai Barbu, agentul de poliţie pe care l-a agresat, daune morale în valoare de 5.000 de euro şi să-i dea acestuia 1.500 de lei, contravaloarea onorariului avocatului ales. Decizia Judecătoriei Mangalia nu este definitivă.
ACUZAŢII Potrivit rechizitoriului, pe 10 februarie, Ioana Neculăiţă, din localitatea Pelinu, a sunat la 112 şi a anunţat că fostul ei concubin, Florin Şuţă, care locuieşte în Negru Vodă, i-a răpit băieţelul în vârstă de un an şi şapte luni. Un echipaj din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală s-a deplasat la adresa respectivă şi tânăra le-a declarat că fostul ei concubin a venit la ea acasă însoţit de un prieten, a avut un schimb de replici mai dure cu tatăl ei, s-au îmbrâncit, după care Şuţă a luat copilul de pe pat şi a plecat cu maşina amicului său cu care venise. Tânăra le-a precizat anchetatorilor că băieţelul răpit nu este copilul lui Şuţă şi că îl are dintr-o altă relaţie. Poliţiştii au mers la locuinţa lui Florin Şuţă, unde l-au găsit pe acesta împreună cu părinţii lui şi cu băieţelul răpit. În momentul în care i-a văzut pe poliţişti, Şuţă a devenit violent, el aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. În timp ce unul dintre poliţişti încerca să-l imobilizeze, Şuţă l-a lovit pe acesta cu capul în zona feţei. Colegii agentului au intervenit şi l-au escortat pe suspect la sediul Poliţiei. În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că Florin Şuţă şi Ioana Neculăiţă au trăit în concubinaj, iar cu câteva zile înainte de incident, fata se întorsese acasă la părinţii ei. Florin Şuţă le-a declarat anchetatorilor că îşi dorea ca tânăra să se întoarcă la el şi s-a gândit să-i ia copilul, însă fără niciun gând de a-i face rău. Conform anchetatorilor, minorul a fost încredinţat mamei sale. În urma loviturii, poliţistul agresat s-a ales cu o fractură de piramidă nazală. Florin Şuţă a fost cercetat în libertate.