Operatorii economici, indiferent de forma de organizare şi forma de proprietate, au obligaţia să întocmească şi să depună raportările contabile, la 30 iunie 2010, la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice (MFP). Raportările contabile se pot depune la Administraţiile Finanţelor Publice sau la oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declarată, care cuprind următoarele formulare: situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii (cod 10), contul de profit şi pierdere (cod 20), date informative (cod 30). Operatorii economici vor completa datele de identificare (denumirea entităţii, adresa, telefonul şi numărul de înmatriculare la registrul comerţului), precum şi datele referitoare la încadrarea corectă în forma de proprietate şi codul unic de înregistrare, citeţ, fără a folosi prescurtări sau iniţiale. „Necompletarea corectă pe prima pagină a formularului „Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii” a datelor firmei conduce la imposibilitatea identificării entităţii şi, în consecinţă, se consideră că lucrarea nu a fost depusă, entitatea fiind sancţionată potrivit Legii contabilităţii 82/1991, republicată”, a declarat şeful Biroului de Metodologie şi Asistenţă Contribuabili din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Doiniţa Radu. Programul de asistenţă este pus la dispoziţia operatorilor economici gratuit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa sau poate fi descărcat de pe serverul de web al MFP, de la adresa www.mfinante.ro. Potrivit Doiniţei Radu, formularele se depun în format electronic, însoţit de raportările contabile listate cu ajutorul programului de asistenţă, semnate şi ştampilate, conform legii. Aceste raportări se depun împreună cu o copie de pe codul unic de înregistrare, precum şi o copie a balanţei de verificare a conturilor sintetice. Persoanele juridice care nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării până la 30 iunie 2010 nu întocmesc raportări contabile la 30 iunie 2010. Acestea trebuie să depună doar o declaraţie pe proprie răspundere cu toate datele de identificare ale societăţii. De asemenea, persoanele juridice care se află în curs de lichidare, conform legii, vor depune o declaraţie similară. Raportările contabile la 30 iunie 2010, precum şi declaraţiile operatorilor economici care nu au desfăşurat activitate sau se află în curs de lichidare, potrivit legii, se vor depune până cel mai târziu la data de 13 august 2010. Din acest an, raportările contabile anuale nu se mai depun şi la Fisc, ci doar la Registrul Comerţului.