CE va publica, astăzi, cel mai critic raport al său la adresa Bulgariei, care a eşuat în lupta împotriva crimei organizate şi a reformei justiţiei, potrivit presei locale. Crima organizată rămâne una dintre marile provocări pentru Bulgaria, potrivit cotidianului ”Trud”, care citează o copie a raportului CE de monitorizare a justiţiei pentru Bulgaria, conform Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Bruxellesul învinuieşte, pentru aceste eşecuri, atât Executivul, cât şi sistemul judiciar bulgar, care au fost implicate în luptele pentru putere, acuzându-se reciproc de legături cu reţelele de crimă organizată. CE citează datele Europol, conform cărora grupările infracţionale bulgare, implicate în special în traficul de persoane şi furturi, s-au extins în 15 state UE, devenind unele dintre cele mai ample din Europa. Partea tehnică a raportului arată că schimbul de date operaţionale este neglijabil în comparaţie cu amploarea reţelelor de crimă organizată, descriind drept unic rolul pe care acestea în joacă în Bulgaria, având o influenţă majoră asupra economiei bulgare. Cifra de afaceri a celor 12 cele mai influente structuri infracţionale este estimată la 1,2 miliarde de euro, care sfidează competiţia, alungă investitorii străini şi asigură condiţiile influenţării proceselor politice şi a instituţiilor guvernamentale, potrivit raportului citat de ”Trud”.
Bulgaria a primit proiectul de raport, luni seara, având la dispoziţie o singură zi pentru a face eventuale obiecţii, iar acestea se referă numai la partea tehnică şi nu la documentul politic, putând fi discutate cu numai câteva ore înainte de publicare. Săptămâna trecută, premierul bulgar, Boiko Borisov, a cerut o întrevedere de urgenţă cu preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, considerată, de mulţi, o încercare disperată de a atenua unele dintre cele mai dure critici.
RECORD ABSOLUT Suma totală a banilor trimişi de muncitorii bulgari din străinătate, familiilor de acasă a atins un nou record, în pofida crizei globale, potrivit datelor Băncii Centrale. În mai, suma totală netă trimisă de cetăţenii bulgari din străinătate a ajuns la 78,2 milioane de euro, un nou record al transferurilor din 2004, când Banca Naţională a Bulgariei a început colectarea acestor date. Această sumă depăşeşte cu 40% valoarea investiţiilor străine directe din economia Bulgariei, în aceeaşi perioadă (46,5 milioane de euro). Creşterea sumei trimise de bulgarii din străinătate a fost constantă în ultimii ani, de la 693,90 milioane de euro în 2008, la 759,6 milioane de euro în 2010 şi 774 de milioane de euro în 2011. Potrivit unor studii, de fapt, sumele trimise acasă de bulgari sunt cu circa 30-40% mai mari decât cifrele oficiale. Această creştere este în contradicţie izbitoare cu tendinţa globală de scădere a numărului de persoane care pleacă la muncă în străinătate de la începutul crizei şi cu sumele trimise de acestea. Aceste sume trimise din străinătate stabilesc şi trendul pentru o parte consistentă a economiei bulgare, în special a comerţului cu amănuntul şi a pieţei imobiliare.
Potrivit Băncii Mondiale, Bulgaria are unul dintre cele mai mari procente din populaţie care lucrează în străinătate şi rămâne una din ţările cu sumele cele mai mari din Europa primite de la muncitorii din afara ţării. Aproximativ 1,2 milioane de bulgari locuiesc în prezent în străinătate, echivalentul a 16% din populaţie, potrivit cifrelor oficiale. Numărul real ar putea fi însă cu mult mai mare. Cele mai mari comunităţi de bulgari din străinătate sunt în Spania, Germania, Grecia, Italia, România şi Turcia. Potrivit unui studiu al Băncii Naţionale a Bulgariei, de la începutul anului, numai 50% din muncitorii emigranţi trimit bani rudelor din Bulgaria. Ceilalţi recunosc că nu sunt în măsură să acorde ajutor financiar familiilor din ţară, chiar dacă au un loc de muncă stabil.