Raportul CE din 23 iulie ne dă notă proastă la combaterea corupţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Raportul CE din 23 iulie ne dă notă proastă la combaterea corupţiei

Politică 19 Iulie 2008 / 00:00 432 accesări

Surse europene spun că într-o variantă de lucru a raportului Comisiei Europene privind România, ce va fi făcut public pe 23 iulie, se arată că operaţionalizarea ANI, funcţionarea DNA şi combaterea corupţiei pe plan local vor fi principalele progrese notate de Comisie. Lipsa rezultatelor în marile dosare de corupţie şi semnalele privind existenţa corupţiei în sectoare sensibile pare a fi însă principala nemulţumire a Comisiei Europene (CE). O parte din vină este atribuită Legislativului de la Bucureşti, la adresa căruia inclusiv varianta finală a raportului va menţine un ton critic. Raportul va analiza şi problema interpretării jurisprudenţei de către Curtea Constituţională, potrivit surselor citate, care nu au putut oferi mai multe detalii. O problemă controversată este cea a amendamentelor la Codul de Procedură Penală. Potrivit surselor citate, Comisia ar urma să se pronunţe pentru continuarea dezbaterilor şi adoptarea unei variante finale care să permită o cooperare mai bună cu statele membre, în timp ce alţi oficiali susţin că este incert în ce măsură varianta finală a raportului va face referire la aceste aspecte. Documentul citat menţionează, de asemenea, existenţa unor nevoi presante în materie de resurse umane în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. De altfel, problema a fost menţionată şi în raportul din luna februarie, care menţiona angajamentul părţii române de a adopta o strategie în acest sens, în 2009. Varianta finală a raportului pe tema justiţiei elaborat de CE va fi adoptată miercuri, dată la care urmează să fie prezentată public. Sursele europene atrag atenţia însă că discuţiile în ceea ce priveşte versiunea finală a documentului continuă, fiind posibilă apariţia unor modificări. Potrivit procedurii, după publicare, evaluările Comisiei vor fi examinate la nivelul Consiliului, urmînd ca poziţia comună a statelor membre să fie prezentată la consiliul din luna septembrie.



12