Deşi în ochii europenilor România este repetentă în ceea ce priveşte justiţia, lucru reliefat în raportul Comisiei Europene pe Justiţie, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a încercat, ieri, să „spele putina” celor care împart dreptatea în România. Într-o declaraţie a sa, Predoiu susţine că raportul Comisiei Europene privind justiţia română transmite un mesaj important privind necesitatea modernizării justiţiei, constatând totodată realizarea recomandărilor experţilor de către toţi factorii implicaţi: Executiv, Legislativ şi Justiţie. Mai mult, Predoiu a remarcat că, în pofida faptului că anul 2009 a fost unul destul de complex din punctul de vedere economic şi politic, au existat realizări ale tuturor actorilor implicaţi în justiţie, Executiv, Legislativ şi, mai ales, a puterii judecătoreşti. De asemenea, raportul în ochii ministrului român mai arată că strategiile locale de combatere a corupţiei, pregătite de parchetele din teritoriu, par a da rezultate având în vedere numărul trimiterilor în judecată, iar Direcţia Generală Anticorupţie a cooperat eficient cu procurorii judeţeni. Pe de altă parte, faţa adevărată a justiţiei române este descrisă în raportul interimar privind justiţia română, care urmează a fi publicat, astăzi. Conform documentului, rezultatele obţinute în reforma justiţiei sunt limitate, iar cazurile de mare corupţie la nivel înalt în continuare sunt tergiversate sau soluţionate prin achitări controversate. În domeniul justiţiei, în ultimele şase luni, România nu a putut susţine ritmul alert al reformei aşa cum s-a realizat la mijlocul anului trecut, alegerile prezidenţiale cauzând întârzierea dezbaterilor parlamentare privind Codurile de procedură penală şi civilă, a căror adoptare va fi un pas important în reformă, se arată într-o variantă de raport interimar al CE. Într-un alt paragraf, raportul CE subliniază că sancţiunile aplicate de instanţe pentru corupţia la nivel înalt sunt prea uşoare. În fine, rapoartele CE alimentează ideea celor care cred că România şi Bulgaria au aderat prematur la UE.