Concluziile rapoartelor Comisiei Europene privind situaţia din România şi Bulgaria au fost comentate de presa internaţională, care a observat că cele două ţări au înregistrat unele progrese, deşi acestea sînt considerate insuficiente. „Elanul pentru reforme trebuie în prezent susţinut printr-un consens politic naţional, incluzînd toate partidele şi instituţiile politice, şi prin rezultate mult mai convingătoare“, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Potrivit Associated Press, „Comisia Europeană a avertizat, miercuri, că România şi Bulgaria nu depun suficiente eforturi pentru a-şi ameliora sistemele judiciare sau în vederea eradicării corupţiei, ceea ce va avea drept consecinţă monitorizarea pentru cel de-al patrulea an consecutiv a celor două ţări“. Agenţia DPA notează că România şi Bulgaria, care au aderat la UE la 1 ianuarie 2007, nu iau încă suficiente măsuri în vederea combaterii corupţiei şi a crimei organizate, astfel că vor trebui să accepte să fie monitorizate pentru cel puţin încă un an de UE. Potrivit publicaţiei electronice EUObserver, Bruxellesul a criticat, în raportul Comisiei Europene, Bulgaria şi România pentru ritmul lent de reformare a justiţiei şi de combatere a corupţiei. „În cea de-a treia evaluare efectuată de la aderarea în ianuarie 2007 a celor două ţări la UE, Comisia a anunţat că autorităţile de la Bucureşti şi cele de la Sofia au înregistrat anumite progrese de la ultimul raport întocmit în 2008, însă semnalează lipsa de angajament politic pentru aplicarea reformelor“, explică EUObserver. „Bulgaria şi România nu respectă prevederile europene în materie de justiţie, motiv pentru care trebuie să rămînă sub supraveghere cel puţin încă un an, în special din cauza preocupărilor referitoare la corupţie. Comisia Europeană a decis că ambele ţări au făcut progrese în ceea ce priveşte reformarea justiţiei, însă eforturile acestora au fost compromise din cauza ritmului lent şi a influenţei politicienilor“, notează şi agenţia italiană ASCA.