Raportul Comisiei Nemirschi, aprobat de deputaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Raportul Comisiei Nemirschi, aprobat de deputaţi

Politică 23 Septembrie 2009 / 00:00 429 accesări

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat raportul Comisiei de anchetă în cazul Nemirschi cu 189 de voturi pentru şi opt abţineri, fără ca documentul să fie trimis în mod oficial către Departamentul Naţional Anticorupţie. Deputaţii PD-L şi PNL au propus ca raportul să fie transmis şi către DNA, însă această solicitare nu a fost supusă votului plenului Camerei. După prezentarea pe scurt a raportului de către preşedintele Comisiei de anchetă, Mircea Duşa (PSD), deputatul PD-L Petru Călian a ţinut să-l corecteze pe acesta anunţînd că raportul nu a fost semnat în unanimitate de toţi membrii Comisiei, nefiind semnat de el şi de un alt deputat PD-L. Democrat-liberalul a menţionat că PD-L îşi însuşeşte raportul Nemirschi, invocînd totuşi un document al Gărzii Fianciare din 9 septembrie, prin care se transmitea deputaţilor că DNA a comunicat Gărzii că “în cauză se efectuează acte premergătoare începerii urmăririi penale”. “În baza acestui document putem concluziona faptul că deja au început actele premergătoare începerii urmăririi penale asupra autoritărităţii contractate, respectiv a reprezentanţilor autorităţii constactante. Pornind de la acest considerent, noi, cei din grupul parlamentar al PD-L, considerăm că acest raport trebuie neapărat înaintat şi DNA, astfel încît să ia în considerare şi cele stabilite de Comisia parlamentară de anchetă în cazul Nemirschi şi să se poată pronunţa asupra legalităţii şi derulării acestei tranzacţii”, a declarat Călian. Viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a salutat finalizarea unui raport de către Comisia Nemirschi, menţionînd că liberalii sînt de acord cu propunerea PD-L privind transmiterea raportului către DNA. “Una din concluziile raportului este că nu s-au desprins aspecte de natură care să ducă la solicititarea începerii urmăririi penale, chiar dacă se sugerează în raport că unele instituţii sînt în faza de efectuare de cercetări premergătoare. De aici pînă la a depista că sînt sau nu aspecte de natură penală, drumul e lung”, a declarat Nicolăescu. El a ţinut să critice faptul că raportul nu a fost semnat de doi deputaţi PD-L, menţionînd că gestul acestora arată “ori fugă de răspundere, care se poate numi şi laşitate, ori dezinteres, ori ignorarea Parlamentului”. Fostul ministrul al Mediului, deputatul UDMR Atilla Korodi, a evidenţiat faptul că instituţiile statului cu rol în controlul achiziţiilor publice au avut poziţii contrare. “Eu cred că trebuie să ne aplecăm asupra problemei de a analiza rolul şi implicarea fiecărei instituţii la nivelul de analiză a achiziţiilor publice, pentru că aşa ajutăm pe cei care fac şi pe cei care trebuie să vegheze la respectarea condiţiilor legii în cheltuirea banului public. Cred că trebuie să tragem un semnal de alarmă pe această temă. Nu este deloc bine ca instituţii cu aproape aceleaşi roluri să vină cu rapoarte contradictorii”, a spus Korodi.



12