Adunarea Generală (AG) a membrilor asociaţi ai Alianţei pentru Sănătate din România (APSR) a pus, recent, în discuţie acţiunile şi măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru a rezolva cele mai stringente probleme ale membrilor Alianţei (politicile de sănătate publică şi finanţarea sistemului de sănătate). Una dintre acţiunile de mare importanţă, aprobată de către AG, este aceea că, până la finalul anului, APSR va publica „Raportul cu privire la starea sistemului românesc de Sănătate”, lucrare la care organizaţiile membre ale Alianţei vor contribui cu rapoarte specifice domeniului lor de activitate, ce vor defini atât problemele cu care se confruntă în relaţie cu sistemul de sănătate, cât şi soluţiile pe care le propun pentru rezolvarea acestora. „Având în vedere experienţa vastă de care dispun organizaţiile membre ale APSR şi calitatea experţilor cu care acestea lucrează, soluţiile pe care Raportul le va avansa vor constitui o expertiză de foarte mare valoare pentru decidenţii din sănătate”, a declarat preşedintele asociaţiei, Cristian Hotoboc. În cadrul AG a fost validată calitatea de membri asociaţi pentru alte câteva organizaţii. „Este absolut necesar să ne unim forţele pentru ca împreună să găsim soluţii adaptate nevoilor reale ale pacienţilor. Numai printr-un dialog permanent şi o consultare reală a specialiştilor putem îmbunătăţi sistemul de sănătate. Suntem deschişi colaborării cu toate organizaţiile din domeniu pentru găsirea celor mai bune soluţii la problemele sistemului sanitar, precum şi pentru convingerea autorităţilor responsabile să ia măsurile adecvate”, a declarat preşedintele asociaţiei. În prezent, Alianţa pentru Sănătate din România beneficiază de expertiza şi implicarea a 35 de organizaţii membre, ce acoperă toate palierele sistemului de sănătate, şi utilizează toate resursele pentru a pune în aplicare viitoarele proiecte ce se referă la identificarea disfuncţionalităţilor din sistemul public de sănătate, la înlăturarea risipei din sistem, şi care militează pentru transparenţă şi pentru o mai bună finanţare a sistemului.