Raportul european pe justiție, pozitiv pentru al doilea an la rând

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Raportul european pe justiție, pozitiv pentru al doilea an la rând

Justiție 17 Ianuarie 2015 / 00:00 1929 accesări

„Pentru al doilea an consecutiv, România va avea un raport de țară pozitiv din partea Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV)”. Afirmația îi aparține ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, care a declarat vineri că evaluarea a avut loc în baza dialogului cu oficiali din cadrul Comisiei Europene. „În fond, raportul de țară nu face decât să reflecte starea de fapt existentă în România: un sistem judiciar independent, instituții de aplicare a legii eficiente și determinate să combată corupția, un angajament ferm al Executivului de a susține financiar sistemul de justiție prin investiții în instanță și Parchete. Putem spune că România este astăzi un exemplu de bune practici în domeniul justiției. Și m-aș referi aici la eficiența combaterii corupției, dar aș lua în calcul și procesul de implementare a trei noi coduri în numai un an, practic un proces unic la nivelul UE", a susținut Robert Cazanciuc. El a precizat că luni și marți se va întâlni Bruxelles cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene și comisarul pentru Justiție, pentru a discuta, printre altele, și despre viitorul raport de țară. Întrebat despre posibilitatea unui acord politic pentru a nu mai fi blocate anchetele penale în Parlament prin refuzul ridicării imunității unor demnitari acuzați de corupție, ministrul a menționat faptul că a susținut, anul trecut, ideea unui cod de conduită politic cu privire la justiție. „Am avut în aceste zile însă discuții cu reprezentanți ai Comisiei Juridice din Camera Deputaților și Senat și cred că la începutul sesiunii parlamentare viitoare lucrurile se vor schimba fundamental”, a afirmat Cazanciuc.



12