Raportul în cazul plagiatului premierului nu e gata

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Consiliul Naţional de Etică:

Raportul în cazul plagiatului premierului nu e gata

Politică 19 Iulie 2012 / 00:00 263 accesări

Raportul în cazul premierului Victor Ponta nu a fost încă finalizat, întrucât ieri au fost \"audieri programate şi multe probleme pe ordinea de zi\". Repezentanţii Consiliului Naţional de Etică au declarat că acea Comisie tehnică ce a analizat teza premierului a fost constituită din dorinţa de a se ajunge la un punct de vedere competent \"de care să se ţină cont, fără să fie schimbat sau neluat în seamă\". Membrii Consiliului Naţional de Etică vor discuta raportul de lucru al comisiei de specialitate şi vor formula raportul final, ce va fi înaintat către Comisia Juridică de la Ministerul Educaţiei. “E greu de spus când va fi dat un verdict în cazul premierului Ponta. Termenul legal este de 90 de zile din momentul depunerii sesizării. Dorinţa noastră este să se ajungă cât mai repede la o concluzie\", a declarat purtătorul de cuvânt al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, Gabriela Catană. Sesizarea cu privire la plagiatul premierului a fost depusă în 21 iunie. Raportul final al Consiliului Naţional de Etică (CNE) asupra tezei de doctorat a lui Victor Ponta a fost finalizat ieri şi va fi făcut public după ce va primi avizul Ministerului Educaţiei, la elaborarea lui ţinându-se cont de evaluarea Comisiei Tehnice, potrivit căreia premierul nu a plagiat. (A.M.)

Taguri articol


12