Raportul Comisiei Europene (CE) privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) va fi publicat pe 20 iulie. Declaraţia a fost făcută de purtătorul de cuvânt al CE Mark Gray. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, declara, la jumătatea lunii iunie, după o întâlnire cu preşedintele Comisiei de afaceri europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, că se aşteaptă la un raport de evaluare obiectiv şi echilibrat, care să reflecte progresele evidente înregistrate în ultimul an, evidenţiind ireversibilitatea reformelor şi susţinerea clasei politice pentru acest proces. Au existat voci, în special din partea Olandei, dar şi a Germaniei, care au susţinut că decizia finală privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen este condiţionată de un raport favorabil privind MCV. Predoiu a apreciat această condiţionare ca fiind artificială. Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, a declarat că cel mai bun lucru pe care pe care îl poate obţine România în ceea ce priveşte aderarea la Spaţiul Schengen este sfârşitul lui 2012, varianta cea mai rea fiind aceea de a nu adera niciodată.