Raportul SPP privind cazul Băsescu-Bercea, analizat în Comisia de Apărare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Raportul SPP privind cazul Băsescu-Bercea, analizat în Comisia de Apărare

Justiție 02 Iulie 2014 / 00:00 513 accesări

Corneliu Dobrițoiu a anunțat ieri că membrii Comisiei de Apărare din Senat vor analiza astăzi, la ora 12.30, raportul Serviciului de Protecție și Pază (SPP) în cazul lui Mircea Băsescu, fratele președintelui. "Vom discuta acest raport, care dă răspunsuri clare, indubitabile, asupra temelor solicitate de Biroul Permanent", a declarat Dobriţoiu, președintele Comisiei de Apărare din Senat. Acesta a mai spus că "din raport rezultă, fără dubii, că SPP şi-a îndeplinit misiunile, în baza legii şi conform legii". Dobriţoiu a adăugat că fratele preşedintelui nu a beneficiat de "protecţie informativă". "În opinia mea, răspunsurile oferite în document de către SPP sunt clare şi nu lasă loc de interpretări", a mai afirmat Corneliu Dobriţoiu, care a precizat că, în cadrul Comisiei, se va stabili dacă se vor cere şi alte informaţii de la SPP sau dacă va fi necesară audierea directorului acestei instituții. "Nu cred (că va fi audiat directorul SPP - n.r.), pentru că tema a fost clară şi răspunsul - limpede ca lumina zilei", a comentat Dobriţoiu. SPP a trimis, luni, Comisiei de Apărare raportul privind modul în care Serviciul a asigurat protecţia informativă a preşedintelui Traian Băsescu. Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, anunţa, recent, că va face demersuri pentru ca "rapoartele SRI și SPP" privind protecția şefului statului "în cazul vizitelor la clanul Bercea" să ajungă la Comisiile parlamentare, pentru un raport din care să rezulte dacă preşedintele a fost sau nu informat.



12