Raportul „Udrea”, la Cameră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Curtea de Conturi

Raportul „Udrea”, la Cameră

Politică 08 Aprilie 2010 / 00:00 367 accesări

Deputaţii vor primi spre informare raportul Curţii de Conturi referitor la verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Turismului pentru acţiuni de promovare a turismului şi a imaginii României. Curtea de Conturi menţionează, în raportul despre Ministerul Turimului, că a verificat legalitatea cheltuirii banilor publici pentru obiectivele solicitate de comisia parlamentară de anchetă şi „nu a consemnat abateri de la legalitate şi regularitate care să determine producerea de prejudicii şi nici fapte pentru care există indicii că au fost săvârşite cu încălcarea legii penale“. Cu toate acestea, s-au constatat abateri de la legalitate şi regularitate, care s-au consemnat în procesul-verbal de constatare, înregistrat la Ministerul Dezvoltării şi Turismului şi la Curtea de Conturi, se precizează în raport. Principalele deficienţe consemnate în procesul-verbal de constatare se referă la nerespectarea prevederilor legale în vigoare privind exercitarea controlului financiar preventiv propriu şi a controlului financiar preventiv delegat, certificarea în privinţa realităţii, regularităţii şi legalităţii plăţilor, precum şi modul de întocmire şi utilizare a documentelor financiar contabile.



12