Raportul Udrea, aşteptat la Cameră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Analiză

Raportul Udrea, aşteptat la Cameră

Politică 02 Februarie 2010 / 00:00 343 accesări

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban (PNL) a precizat, ieri, că a întrebat conducerea Camerei dacă a primit raportul Curţii de Conturi referitor la Elena Udrea, Roberta Anastase precizând că un astfel de document nu a fost înregistrat. „Mi se pare ciudat că o declaraţie oficială a Curţii de Conturi a fost infirmată de conducerea Camerei”, a precizat liberalul. Orban, care a condus Comisia parlamentară de anchetă în cazul Udrea, a menţionat că ar putea fi vorba despre „tradiţionalele încurcături de la Registratură”. Ludovic Orban a mai spus că preşedintele Camerei, Roberta Anastase, a promis că „imediat ce va ajunge raportul” acesta va fi înscris pe ordinea de zi a Biroului Permanent. Orban a mai spus că, potrivit procedurilor parlamentare, raportul Curţii de Conturi referitor la Elena Udrea trebuie discutat întâi în Biroul Permanent al Camerei şi apoi în Comisia juridică a acestui for legilativ.



12