Raportul Udrea, gata într-o săptămînă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Raportul Udrea, gata într-o săptămînă

Politică 17 Septembrie 2009 / 00:00 480 accesări

Preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă în cazul Udrea, Ludovic Orban, i-a informat, ieri, pe deputaţii din comisie, că, la două luni şi jumătate de la înfiinţarea acesteia, ministrul Turismului le-a trimis dosarele privind achiziţia de autoturisme şi participarea la Tîrgul Internaţional de la Berlin: “Ministerul Turismului (MT) şi-a adus aminte că a mai făcut nişte achiziţii şi ne-a trimis ieri dosarul de achiziţie privind participarea la Tîrgul Internaţional de la Berlin, unde Ministerul Turismului a cheltuit 450.000 de euro. Ne-a pus la dispoziţie dosarul de achiziţie, dar nu avem contractul semnat”. El le-a spus deputaţilor din comisie că, potrivit acestui dosar, amenajarea unui stand la Tîrgul Internaţional de la Berlin a costat aproape 300.000 de euro, adică “cît o casă dintr-un cartier rezidenţial din Bucureşti”. Orban a mai spus că, în acest caz, negocierea s-a făcut fără anunţ prealabil. El a arătat că la comisie au fost primite de la Ministerul Turismului şi dosarul privind achiziţia de autoturisme şi dosarul de achiziţie referitor la Tîrgul de la Milano. Orban crede că raportul comisiei va fi gata în maximum o săptămînă, arătînd că, în opinia sa, cercetarea făcută de către deputaţii din această comisie “a relevat multe neregului” la Ministerul Turismului. El a spus că, la finalul raportului Comisiei de anchetă, vor fi incluse un capitol de concluzii, unul de fond privind organismele statului care vor fi sesizate pentru faptele constatate şi un punct care va cuprinde cererea comisiei de începere a urmăririi penale a ministrului Elena Udrea pentru încălcarea Legii răspunderii ministeriale şi a Constituţiei. La rîndul său, deputatul PSD Nicolae Bănicioiu a anunţat Comisia de anchetă că are informaţia potrivit căreia Ministerul Turismului a cumpărat publicitate de la un post de televiziune - Eurosport - care ar avea în acţionariat reprezentantul BRD, adăugînd că MT “a preferat” să lucreze cu firme apropiate băncii amintite. El a apreciat că relaţiile MT cu BRD ar trebui investigate: “Sînt prea multe coincidenţe, Ministerul Turismului a preferat să lucreze cu firme foarte apropiate cu BRD, cu firma de publicitate a BRD şi o televiziune din lanţul respectiv. Sînt lucruri pe care nu ni le-au spus din start, au spus că nu există nicio legătură şi că au verificat aceste lucruri”. Orban a anunţat, la sfîrşitul şedinţei, că deputaţii din Comisie vor trimite Biroului Permanent al Camerei un document prin care vor arăta că “este neîntemeiată” sesizarea ministrului Elena Udrea, care aprecia că această comisie este ilegală. El a mai spus că, în sesizare, Udrea recunoaşte că a decis ca nici ea şi niciun angajat al ministerului să nu mai participe la audierile din comisie. Orban a ţinut să menţioneze şi faptul că, în timpul analizei comisiei, nu a “simţit culoarea politică a niciunui parlamentar”, iar membrii comisiei de anchetă, indiferent de partidul din care au făcut parte, au avut “un comportament normal”. Raportul Comisiei de anchetă va fi supus dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor.



12