Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” îi aşteaptă pe melomanii de la malul mării, în această seară, de la ora 19.00, la al doilea eveniment muzical al noii stagiuni: un concert simfonic de excepţie, sub bagheta maestrului Radu Ciorei. Cea de-a doua întâlnire cu muza Eutherpe, din această săptămână, se va desfăşura la fel ca şi seara camerală de ieri, care a marcat deschiderea stagiunii 2011-2012, sub semnul genialului compozitor şi violonist George Enescu, de la a cărui naştere s-au împlinit, pe 19 august, 130 de ani.
În programul serii se regăsesc lucrările: Intermezzo pentru orchestra de coarde, op.12, Suita pentru orchestră nr. 1 în Do major, op. 9, Rapsodia nr. 1 în La major, op.11 şi Rapsodia nr. 2 în Re major, op.11. Concertul prezentat de orchestra simfonică a Teatrului „Oleg Danovski”, sub bagheta dirijorului Radu Ciorei, este inclus în ciclul Mari Creatori - „Enesciana”.