Proprietarii de maşini înmatriculate în alte state şi folosite pentru perioade mai lungi în România vor avea posibilitatea să efectueze în ţară inspecţia tehnică, operaţiune care nu a fost permisă de lege până în prezent, certificatul de inspecţie având însă în acest caz doar valabilitate naţională. Procedura va fi aplicată începând cu luna aprilie a acestui an, relevă o ordonanţă aprobată recent de Guvern. Modificarea este argumentată prin faptul că, în ultimii ani, s-a constatat că există persoane fizice sau firme care lucrează în România pentru perioade mai îndelungate şi care utilizează vehicule înmatriculate în statul în care au reşedinţa principală sau sediul social, dar cărora legea nu le permite să efectueze pe teritoriul statului român inspecţia tehnică periodică. \"În perioada de utilizare a acestor vehicule, este posibilă expirarea inspecţiei tehnice periodice acordată în statul de înmatriculare. Efectuarea inspecţiei tehnice periodice în statul de înmatriculare este uneori dificilă din cauza distanţelor ce trebuie parcurse şi a imposibilităţii circulaţiei cu un vehicul a cărui inspecţie tehnică periodică a expirat. În acest moment, aceste vehicule nu pot efectua inspecţia tehnică periodică în România şi, în consecinţă, în multe cazuri circulă cu inspecţia tehnică periodică expirată, ceea ce poate afecta siguranţa rutieră. Din acest motiv, este important ca şi aceste vehicule să poată fi verificate tehnic în România, pentru a circula într-o stare tehnică corespunzătoare\", arată Guvernul. Astfel, Executivul a decis ca Registrul Auto Român să poată efectua inspecţia tehnică periodică şi pentru aceste vehicule, prin care să fie atestată starea tehnică a maşinii. Această inspecţie tehnică periodică va avea însă doar valabilitate naţională, recunoaşterea sa de alte state depinzând de legislaţia naţională a acestora.