Rasdaq - desființare cu victime

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rasdaq - desființare cu victime

Economie 06 Noiembrie 2015 / 16:53 691 accesări

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) trebuie să reintre în legalitate prin retragerea deciziilor de radiere a unor emitenți, în contextul desființării pieței Rasdaq, potrivit Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC). Este vorba de câteva firme care nu au derulat toate procedurile prevăzute de Legea 15/2014 (privind desființarea Rasdaq - n.r.), respectiv Electroputere VFU Pașcani, Astral SA București, Simerom SA Sibiu, Remat SA Galați, Steaua Română SA Câmpina, Metalurgica SA Vlăhița, Prefa SA Brașov, Zodiac 2000 SA, ABO FARM SA Sfântu Gheorghe, UMUC SA București. „Nu excludem să fie și alți emitenți în aceeași situație, mai ales că, la ora actuală, buletinul ASF apare cu o întârziere de două săptămâni“, spun cei de la AIPC. Legea de desfiinţare a pieţei Rasdaq a intrat în vigoare la finele lui octombrie 2014 şi a prevăzut închiderea pieţei în termen de un an, ultima zi de funcționare fiind 27 octombrie. Potrivit acesteia, companiile care nu se transferă pe piaţa reglementată sau pe sistemul alternativ al Bursei de Valori din București sunt delistate.

Taguri articol


12