RASOVA - Canalizare şi drumuri cu bani europeni?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

RASOVA - Canalizare şi drumuri cu bani europeni?

Administrație 16 Februarie 2009 / 00:00 1285 accesări

Aproximativ 2,5 milioane de euro încearcă să atragă autorităţile locale din Rasova, în cursul acestui an, pentru dezvoltarea comunei. Fondurile ar urma să provină, în cazul în care proiectul primeşte finanţarea dorită, din bani europeni. Proiectul integrat presupune asfaltarea a 7 kilometri de drumuri, introducerea reţelei de canalizare pe o lungime de 8 kilometri, dar şi construirea unei staţii de epurare. „Este un proiect important pentru comuna noastră. Vom depune acest proiect în perioada următoare, iar apoi aşteptăm finanţarea şi demararea lucrărilor”, a declarat primarul comunei Rasova, Mihalache Neamţu. Primarul din Rasova a adăugat că speră la un răspuns favorabil referitor la demararea acestui proiect. El a precizat că, în cazul în care proiectul va fi aprobat, comuna Rasova va beneficia, în cel mai scurt timp, de o reţea de canalizare modernă, dar şi de drumuri asfaltate.



12